”Vedem o înmulţire a conflictelor; conflictele vechi nu par să moară niciodată – sunt deosebit de îngrijorat astăzi având în vedere ştirile despre ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza, unde numeroase persoane au fost ucise”, a declarat Guterres într-o conferinţă de presă la Viena.

Și Uniunea Europeană a îndemnat luni toate țările membre și nu numai la ”cea mai mare reţinere” pentru evitarea escaladării suplimentare a confruntărilor soldate cu zeci de morţi şi mii de răniţi în cursul manifestaţiilor la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza.

”Zeci de palestinieni, printre care copii, au fost ucişi şi sute răniţi de tiruri israeliene în timpul manifestaţiilor de amploare în desfăşurare în apropierea barierei din Gaza. Cerem tuturor părţilor să acţioneze cu cea mai mare reţinere pentru a evita pierderile suplimentare de vieţi omeneşti”, a declarat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, într-un comunicat.

”Orice escaladare suplimentară a unei situaţii deja extrem de tensionate şi de complexe ar cauza noi suferinţe îngrozitoare ambelor popoare şi ar face şi mai îndepărtată perspectiva de pace şi securitate”, mai afirmă şefa diplomaţiei UE

În acelaşi comunicat, ea cheamă la ‘înţelepciune şi curaj” pentru revenirea la masa negocierilor în vederea găsirii unei soluţii politice la conflictul israeliano-palestinian.

Deciziile de recalculare a pensiilor din judeţul Alba, oprite de la distribuire. „Poştăriţa ne-a spus că trebuie toate revizuite”. Ministerul Muncii cere clarificări
Recomandări
Deciziile de recalculare a pensiilor din judeţul Alba, oprite de la distribuire. „Poştăriţa ne-a spus că trebuie toate revizuite”. Ministerul Muncii cere clarificări

Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a reafirmat luni angajamentul SUA pentru o ”pace globală şi durabilă între Israel şi palestinieni”. ”Astăzi sunt mândru să sărbătorim deschiderea Ambasadei SUA în Israel la Ierusalim. Sunt încântat că am vizitat Israelul în prima mea călătorie în străinătate în calitate de secretar de stat la sfârşitul lunii aprilie şi aştept cu nerăbdare să mă întorc acolo în curând pentru o vizită la noua noastră ambasadă şi la ambasadorul David Friedman la Ierusalim”, a transmis secretarul de stat american într-un scurt comunicat.

Dar Pompeo nu a făcut nicio referire la zecile de palestinieni ucişi lini la frontiera între Israel şi Fâşia Gaza de către soldaţi israelieni. ”Rămânem hotărâţi să promovăm o pace globală şi durabilă între Israel şi palestinieni”, a afirmat Mike Pompeo, fără alte precizări.

Solicitat luni dimineaţă de către AFP cu privire la protestele de la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza şi represaliile împotriva lor, Departamentul de Stat al SUA nu a făcut niciun comentariu.


Citește și: ANALIZĂ | Revoluția fiscală a determinat creșterea primelor cu 68% în primul trimestru, dar salariile au scăzut cu 13%


Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Știrileprotv.ro
Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Libertateapentrufemei.ro
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
FANATIK.RO
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
GSP.RO
Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Observatornews.ro
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor
HOROSCOP
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI