Conacul prințul Sturdza se află în orașul Liteni, situat la nici 35 de kilometri de Suceava. Se află în proprietatea prințului Johannes Sturdza, descendentul domnitorului Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza. Bărbatul, stabilit de peste 30 de ani în Germania, a reușit să retrocedeze imobilul în anii 2000.
Imobilul ridicat în 1780 se află pe lista monumentelor istorice. Demolarea lui este interzisă, iar reabilitarea implică avize de la Ministerul Culturii. Asta i-a speriat probabil și pe potențialii cumpărători. Cu timpul, conacul prințului Sturdza s-a degradat și se poate prăbuși în orice clipă, scrie suceavanews.ro.
În 2011, prințul Johannes Sturdza, cel care a moștenit proprietatea, a scos la vânzare domeniul cu 500.000 de euro. Acum, cere pe conac, dependințe, locuințele pentru îngrijitori, dar și 1,8 hectare de teren doar 150.000 de euro. Chiar și așa, nimeni nu a venit cu o ofertă concretă ca să cumpere locul care respiră istorie.
„Am avut persoane din Statele Unite ale Americii, Belgia, Franța, chiar și din Londra, dar, deși prețul a scăzut, nu s-a reușit încă vânzarea lui”, a spus Constantin Titianu, un fost consilier local, care s-a oferit să-l ajute pe moștenitorul princiar să vândă conacul.
Conacul prințului Sturdza din județul Suceava este în paragină
Prințul Johanes Sturdza i-a propus primarului orașului să vândă imobilul, însă adminitrația locală nu și-a permis să-l cumpere. În schimb, autoritățile locale susțin că, până să fie revendicat, conacul a fost locuit. În timpul comunismului, a fost transformat cooperativă agricolă de producție (CAP), imediat după naționaliazare. Mai apoi, a fost casă de copii, până când a revenit în proprietarea moștenitorilor familiei Sturdza.
sursă foto: suceavanews.ro