Europarlamentarii au decis ca femeile să aibă concediu maternal de 20 de săptămâni, iar bărbaţii, de două săptămâni

Potrivit rezoluţiei, în cele 20 de săptămâni de concediu maternal, femeile trebuie să primească salariul integral, fie valoarea celui din ultima lună lucrată, fie media veniturilor lunare. În text se menţionează că şi taţii trebuie să aibă dreptul la un concediu de paternitate de cel puţin două săptămâni, plătit, de asemenea, integral. În România, mamele beneficiază de 17 săptămâni de concediu, pentru care primesc 85 la sută din salariu.

“Este o victorie mare a socialiştilor europeni, a colegei mele Rovana Plumb, care a propus această directivă, întrucât au făcut dreptate pentru milioane de femei, dar şi pentru bărbaţi, întrucât şi ei vor beneficia de pe urma acestei rezoluţii”, a declarat eurodeputatul PSD Daciana Sârbu. Ea a adăugat că s-a recomandat statelor membre UE, deci inclusiv României, să aprobe această decizie în termen de doi ani.

Opoziţie puternică

Mai multe ţări membre, printre care Germania şi Marea Britanie, se opun însă acestei rezoluţii. Pentru ca directiva să intre în vigoare, e nevoie şi de votul favorabil al guvernelor din cele 27 de state ale UE, existând temeri că rezoluţia nu va fi aplicată în Germania sau în Marea Britanie.

Uite ce spun românii

George Toma, 40 de ani: “Am un bebeluş. Mi-ar plăcea să-mi ajut soţia şi copilul şi mi-ar fi prins bine un concediu de paternitate ca să apuc să aranjez la timp camera copilului”.

Ana-Maria O., 18 ani: “După naştere, femeia e slăbită şi nu se descurcă singură cu copilul. E nevoie de ajutorul tatălui, mai ales în primele săptămâni, când mămica se reface.”

Luminiţa Oneci, 37 de ani: “E bine să le dea concediu de vreo două săptămâni şi să le şi plătească integral salariul în această perioadă. Sunt multe cheltuieli cu un bebeluş.”

Mircea Burciu, 26 de ani: “La noi, la români, se păstrează încă tradiţia, iar creşterea unui copil e treaba femeii. Nu vreau să stau acasă ca să schimb scutece! Mai bine muncesc să aduc bani şi să nu ne lipsească nimic”.

Urmărește-ne pe Google News