Muzicieni care reprezintă diferite orchestre din oraș au interpretat peste 10 lucrări, inclusiv melodii clasice, dar și melodii tradiționale și ucrainene. Evenimentul de la Spitalul Perinatal a început interpretarea imnului Ucrainei. Printre spectatori se numără gravide și personalul medical al centrului.
Muzicianul Tetiana Juk și-a exprimat încrederea că astfel de concerte sunt acum extrem de necesare.
„Oamenii sunt fericiți când au ocazia să-și arate emoțiile, să plângă”
„În vreme de război, oamenii sunt deosebit de vulnerabili, sentimentali și sunt foarte fericiți când au ocazia să plângă, să-și exprime emoțiile. Nu vă abțineți, plângeți, dar credeți în viitorul nostru”, consideră Juk.
„A fost un concert foarte frumos și vreau să le mulțumesc din nou muzicienilor. Cu toții am avut o dispoziție bună. A fost ca o gură de pace”, a spus și directorul adjunct al maternității, Natalia Kapusnik.
„Avem un adăpost antibombă în care femeile sunt primite după naștere”, a completat Kapusnik.
Potrivit acesteia, în centru s-au născut aproximativ 80 de copii de la începutul războiului.
Tot la Harkov, violoncelistul Denis Karacevțev dă recitaluri pe fundalul clădirilor avariate de bombardamente. Muzicianul a interpretat și fragmente dintr-o suită a lui Bach, în fața Departamentului Regional de Poliție, avariat de un raid aerian al trupelor ruse, și a cântat imnul Ucrainei lângă zidurile Universității de Arte, instituție afectată de un incendiu.
Tot în metropola ucraineană, animatori îmbrăcați în supereroi coboară la metrou pentru a distra copiii care trăiesc în subteran din cauza războiului.
Harkov, nord-estul Ucrainei, este al doilea cel mai mare oraș al țării după capitala Kiev, cu 1,5 milioane de locuitori.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: captură suspilne.media