Trupe de renume din Timișoara concertează duminică, 8 octombrie, cu scopul de a strânge bani pentru reparațiile necesare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și la Institutul de Cardiologie, ambele afectate serios după urgia din 17 septembrie de la Timișoara, în urma căreia au fost rănite zeci de persoane, iar cinci oameni și-au pierdut viața.

Phoenix, Pro Musica, Cargo, Bega Blues Band, Implant pentru Refuz, Survolaj, JazzyBIT, Melting Dice, Within the Nova, Sonatic, Trupa Vest, Rock Abil, ALL Friends Band, Skywalkers sunt trupele care formează line-up „Concertului pentru Timișoara”, programat duminică, la ora 15, în Piața Libertății. Pe scenă urcă muzicieni cu vârste cuprinse între 14 și 70 de ani, iar la final spectatorii vor avea parte de o surpriză.

Mobilizarea a pornit de la Ilie Stepan, liderul celebrei formații Pro Musica, care susține că a primit mai multe telefoane de la București, de la oameni care erau îngrijorați de ceea ce se întâmplă în capitala Banatului.

„Ca să fiu foarte sincer, inițiativa a apărut după ce am primit niște telefoane de la București, de la oameni care m-au întrebat îngrijorați ce s-a întâmplat la Timișoara, la acea furtună.  Primarul Nicolae Robu, pe care l-am sunat imediat, a îmbrățișat imediat ideea. Primul om cu care am vorbit apoi a fost managerul trupei Phoenix. Apoi am dat și de Adi Bărar (liderul Cargo – n.r.) și așa am avut primele trei trupe grele din oraș”, a spus Ilie Stepan.

Atât Adrian Bărar, cât și Nicu Covaci, de la formațiile Cargo și Phoenix, au primit cu brațele deschise invitația lui Ilie Stepan.

„Mulțumesc pentru invitația de a fi parte a acestui concert. Ar trebui, ca și comunitate, să învățăm să fim uniți, să ținem dreaptă șira spinării, să mai învățăm să spunem și nu, când este cazul. Invit timișorenii să vină în număr cât mai mare. Ar fi îngrozitor să ne trezim cu piața goală. Lumea trebuie să știe  ce se întâmplă, sunt convins că sunt mulți cei care vor să participe”, a spus Nicu Covaci.

Biletul la concertul din 8 octombrie costă 50 de lei. Organizatorii se gândesc să le ofere o reducere studenților. Atât banii adunați din vânzarea de bilete, cât și sponsorizările sau donațiile ce vor fi făcute în urnele speciale ce vor fi amplasate în Piața Libertății vor fi folosiți pentru lucrările de reparații necesare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și la Institutul de Cardiologie, care au fost vizibil afectate de furtuna de la mijlocul lunii septembrie.

Accesul în Piața Libertății se va face dinspre Piața 700, pe linia de tramvai, dar și dinspre Piața Unirii și dinspre strada Alba Iulia. Pe Lucian Blaga nu se va putea circula, acolo urmând să fie postate serviciile de urgență, pompierii și ambulanța. În Libertății vor fi aranjate 400 de scaune.


Citește și VIDEO EXCLUSIV/ Dragoș Dolănescu a refuzat șansa de a face politică în România. „Am început în Costa Rica, acolo vreau să termin”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News