Pe 1 ianuarie 2017, Gustavo Dudamel a devenit cel mai tânăr compozitor care a condus Filarmonica din Viena în faimosul Concert de Anul Nou. În prezent director muzical şi artistic al Filarmonicii Los Angeles şi director muzical al Orchestrei Simfonice Simon Bolivar a Venezelei, Gustavo Dudamel este întâlnit atât pe scenele unor concerte strălucitoare, cât şi la masterclasses sau pe platforme digitale inovative din întreaga lume. Pe lângă toate acestea, Dudamel apare în ipostaza de dirijor invitat al unora dintre cele mai faimoase instituţii muzicale. În 2017, urmează să susţină un turneu european cu Filarmonica din Berlin.
Filmarea scenelor de balet care au făcut parte din transmisiunea concertului din acest an a fost realizată la Hermesvilla din Viena. Situată într-un peisaj idilic din mijlocul Lanzier Tiergarten, fostele terenuri de vânătoare imperiale, Hermesvilla a fost descris de Împărăteasa Elizabeta a Austriei (Sisi) drept „palatul visurilor sale”. Clădirea a fost constuită pentru Sisi şi soţul ei, Împăratul Francisc Joseph şi a fost finalizată în 1886. În 2017 se aniversează 180 de ani de la naşterea Împărătesei Elizabeta (în 1837). Zece dansatori ai Baletului de Stat vienez au fost filmaţi dansând valsul Hereinspaziert din opereta The Pawnbroker, or The Appraiser (1902), de Carl Michael Ziehrer. Coregrafia a fost asigurată de Renato Zanella, care s-a ocupat de acest capitol şi pentru baletul Concertului de Anul Nou din 2010, de la Musikverein.
Compozitorii aflaţi în programul concertului din 2017: Johann Strauß (Tatăl), Johann Strauß (Fiul), Josef Strauß, Franz Lehár, Èmile Waldteufel, Franz von Suppé, Carl Michael Ziehrer.
Este o tradiţie care datează din 1939 ca Filarmonica din Viena să prezinte în prima zi a anului muzica atât de vie, dar şi nostalgică a familiei Strauss şi a contemporanilor săi. Lejeritatea şi intuiţia muzicienilor din orchestră, care interpretează această muzică, sunt moştenite de la maestru la discipol încă din secolul al XIX-lea, când compozitorii din familia Strauss încântau audienţa vieneză cu valsurile lor pline de prospeţime. Acest concert îi bucură, desigur, pe spectatorii aflaţi în sala Musikverein din Viena, însă şi pe telespectatorii care îl urmăresc în direct în peste 90 de ţări.
Biletele pentru renumitul spectacol sunt puse la vânzare cu un an înainte, iar prețul este de aproximativ 1.000 de euro. Cum de obicei sunt foarte mulți doritori, dar numărul este limitat la 1.700 de persoane, biletele sunt trase la sorți.
Pentru cei care nu au putut urmări transmisiunea în direct de la Viena, concertul poate fi vizionat în reluare, tot la TVR 1, în data de 2 ianuarie, începând cu ora 09.35.