Restricțiile pandemiei i-au obligat să inoveze și pe organizatorii tradiționalului Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Spectacolul se va desfășura, ca de obicei, pe 1 ianuarie, la ora 12:15 (ora României), dar fără spectatori.
Aplauzele și imaginile publicului din peste 90 de țări vor putea fi captate online pentru a aduce orchestrei un omagiu de la distanță într-un moment în care comunitatea artistică mondială continuă să sufere din cauza crizei COVID-19.
Maestrul Riccardo Muti va dirija pentru a șasea oară probabil cel mai faimos concert al planetei, găzduit în Sala de Aur, construită într-un stil inspirat de antichitate și decorată cu superbe aranjamente florale.
Ovații de pe laptop sau tabletă
Televiziunea austriacă, ORF, care transmite evenimentul, a pus în practică un proiect special. Astfel, mii de spectatori au avut ocazia să se înscrie cu aplauze pe portalul www.mynewyearsconcert.com pentru a-i ovaționa pe artiștii Filarmonicii vieneze.
De obicei, la Concertul de Anul Nou au acces abonații, invitați speciali din zona diplomatică și o mână de norocoși, care obțin bilete printr-o tragere la sorți.
De asemenea, oameni din întreaga lume și-au încărcat în avans o fotografie care să exprime entuziasmul față de concert. O selecție din aceste imagini, cu localizarea geografică a fiecărui spectator, va rula în timpul aplauzelor live.
Sunetul compact al acestor bătăi din palme va fi generat cu ajutorul unui soft special și se va auzi atât în cele 20 de boxe din Sala de Aur, cât și în transmisia TV.
Proiectul a stârnit o asemenea popularitate la scară internațională, încât serverele au fost blocate câteva zile din cauza valului de solicitări de înscriere venite din toate colțurile lumii. Din cauza numărului mare de înscrieri, televiziunea publică austriacă a anunțat că nu mai acceptă noi participanți.
Premiere și compoziții tradiționale
Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, care a prins viață în anii ‘40, combină compoziții celebre ale dinastiei Strauss și ale contemporanilor săi, într-un recital de gală în ritm de vals și polca.
Din programul pentru 2021 nu va lipsi “Venetianer Galopp” de Johann Strauss sr, cea mai veche lucrare din program, interpretată pentru prima dată în 1834 în parcul Augarten din Viena cu ocazia unor baluri de inspirație venețiană.
Va apărea în premieră marșul ”Fatinitza” din opereta cu același nume a compozitorului austriac Franz von Suppe, după cum se va respecta și tradiția finalului cu celebrul marș compus de același Strauss sr, care este un veritabil imn național neoficial al Austriei, alături de ”Dunărea Albastră” a lui Strauss jr.
În România, concertul va fi transmis de TVR.
E o mare provocare, deoarece concertul de Anul Nou e un eveniment atât de pozitiv și de luminos. Va fi o reprezentație diferită și ne considerăm norocoși că suntem capabili să facem această dedicație către toți iubitorii de muzică în vremuri așa de complicate pentru umanitate.
Daniel Froschauer, director al Consiliului Filarmonicii din Viena: