„Moartea lui putea fi evitată”, e concluzia trasă după analiza detaliată a ultimelor zile ale lui Diego.

Neurochirurgul și doctorul personal al victimnei, Leopoldo Luque, dar și psihiatrul Agustina Cosachov riscă să fie condamnați, sub acuzați de ucidere din culpă.

Maradona, alături de doctorul Leopoldo Luque, înainte de externarea din Clinica Olivos. Foto: Profimedia Images

„La decesul survenit pe 25 noiembrie au contribuit, într-o manieră decisivă, lipsa acordării ajutorului medical de urgență și o neglijență generală în privința tratamentului și a îngrijirii rezervate pacientului”, se arată în raportul comisiei.

Diego Maradona s-a stins din cauza unui stop cardio-respirator, provocat de o gravă insuficiență cardiacă, edem pulmonar și o ciroză cronică.

„Toate aceste patologii ar fi fost ignorate de cei care îl aveau sub observație, iar la domiciliu nici nu i s-au asigurat condițiile unei minime îngrijiri de specialitate”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News