Concluzia uimitoare la care a ajuns NASA. Pământul este mai verde decât în urmă cu 20 de ani. China și India au investit masiv în replantarea pădurilor
Există
mai multă verdeață pe suprafața Pământului ca acum 20 de ani,
iar împădurirea a fost posibilă datorită eforturilor Indiei și
Chinei, a descoperit NASA.
În ciuda percepției globale că India și China au defrișat masiv pădurile și au folosit resursele naturale pentru expansiunea industrială, lucrurile nu stau chiar așa, a descoperit NASA într-un studiu publicat în revista Nature Sustainability – Durabilitatea Naturii, arată Forbes.
Cele două națiuni sunt responsabile pentru „înverzirea” planetei în ultimele două decenii. China și India sunt statele lumii cu cea mai numeroasă populație și au implementat programe ambițioase de repopulare a pădurilor și au retehnologizat agricultura. India a doborât recordul mondial la plantat copaci, cu 800.000 de indieni care au plantat 50 de milioane de copaci în numai 24 de ore, arată sursa citată.
Concluzia la care a ajuns NASA a reieșit din compararea a două
hărți din satelit, una din anii 90 și alta de acum, cu imagini de
înaltă rezoluție. Cercetătorii nu au putut explica inițial cum
au apărut mai multe zone verzi, punând acest lucru pe seama
încălzirii globale, a creșterii nivelului de dioxid de carbon sau
a climatului mai umed, care ar fi putut determina creșteri mai
rapide ale plantelor.
Analiza imaginilor din satelit a arătat însă că zonele verzi
erau localizate disproporționat în China și India. Iar, în mod
logic, dacă creșterea copacilor ar fi fost cauzată de schimbările
climatice, aceasta nu s-ar fi oprit la granițele unei țări. Mai
mult, regiunile aflate la o latitudine mai mare ar fi trebuit să se
„înverzească” mai repede decât cele de o latitudine mai
scăzută.
Este vizibil că zonele mai verzi de pe harta actuală se află în interiorul granițelor celor două țări.