9 comentariiDupă 12 luni de război continuu în Ucraina, profesorul de relații internaționale la Universitatea Harvard Stephen Walt trage câteva concluzii despre ce a anticipat corect și greșit președintele rus Vladimir Putin când a hotărât să atace țara vecină.
Putin a exagerat puterea armatei sale, a subestimat forța naționalismului ucrainean și abilitatea armatei ucrainene de a se apăra și a judecat greșit unitatea occidentală și viteza cu care aliații NATO vor veni în ajutorul Ucrainei, scrie Walt în articolul „What Putin Got Right” din Foreign Policy. Probabil că a supraapreciat și dorința Chinei de a-l sprijini: Beijingul cumpără mult gaz și petrol rusești, însă nu sprijină Rusia nici pe cale diplomatică, nici prin echipamente militare.
Toate aceste erori de strategie au consecințe negative pentru Rusia, care își vor face efectul mult timp după dispariția lui Putin de pe scena politică, consideră profesorul.
Unde a intuit corect
Însă președintele rus a identificat corect anumite aspecte, iar ignorarea acestor realități ar însemna ca Occidentul să comită aceeași greșeală ca Putin: subestimarea oponentului și interpretarea eronată a unor elemente-cheie. Stephen Walt arată în continuare punctele pe care le-a identificat:
1. Putin a intrat în război convins că Rusia va depăși obstacolele sancțiunilor occidentale și a avut dreptate.
Administrația Biden a sperat că amenințarea cu „sancțiuni fără precedent” îl va opri pe liderul rus să invadeze Ucraina. De asemenea, a sperat că odată impuse aceste sancțiuni, mașina de război rusească va fi strangulată și, în plus, va fi generat un val de nemulțumire în rândul populației, care îl vor determina pe Putin să revină asupra deciziilor.
Însă apetitul unor țări pentru materiile prime rusești – inclusiv cele energetice – încă este alimentat, iar PIB-ul Rusiei a scăzut ușor. Consecințele pe termen lung pot fi mai grave, dar sancțiunile singure nu vor influența finalul conflictului pe o perioadă destul de lungă, se arată în articolul din Foreign Policy.
2. Putin a anticipat corect că poporul rus va accepta costurile mari ale războiului și că eșecurile militare nu vor conduce la înlăturarea lui de la putere.
La începutul invaziei, Rusia a sperat că va fi o operațiune rapidă și puțin costisitoare, dar decizia lui Putin de a continua războiul după primele luni de eșecuri reflectă convingerea sa că majoritatea rușilor vor accepta situația și că va putea suprima orice formă de opoziție.
Poate că mobilizarea de trupe suplimentare a fost dezorganizată, după standarde occidentale, însă Rusia a reușit să mențină contingente mari pe teren, în ciuda pierderilor enorme. Și, în tot acest context, nu s-a ivit nicio amenințare la puterea lui Vladimir Putin. Situația s-ar putea schimba, în mod cert, dar până acum nu a existat niciun fel de semnal.
3. Putin a înțeles că unele state își vor urma propriile interese și că acțiunile lui nu vor fi condamnate universal.
Europa, America și alte câteva state de pe glob au reacționat puternic și decisiv în fața Rusiei, însă state-cheie din sudul global și din Asia – precum Arabia Saudită și Israel – nu au adoptat aceeași atitudine.
Războiul nu a ajutat la imaginea pe care Rusia a proiectat-o în lume – după cum s-a văzut în Adunarea Generală ONU, când s-a votat condamnarea invaziei – însă opoziția mai fermă și concretă a rămas limitată la câteva națiuni.
4. Cel mai important lucru: Putin a înțeles că soarta Ucrainei era mai importantă pentru Rusia decât pentru Occident.
În niciun caz, soarta Ucrainei nu e mai importantă pentru Rusia decât este pentru ucraineni, care fac sacrificii enorme pentru a-și apăra țara. Dar Putin are un avantaj față de principalii susținători ai Ucrainei când vine vorba de cât de dispuși sunt să suporte costurile și să riște.
Acest avantaj nu e dat de faptul că liderii occidentali sunt slabi, fricoși sau delăsători, ci pentru că poziționarea unei țări enorme chiar în vecinătatea Rusiei a însemnat dintotdeauna că Moscova va fi interesată de acest spațiu mai mult decât ar fi fost cei care locuiesc mai departe – cu atât mai mult într-o țară de peste Ocean, mult mai sigură și mai bogată.
Acest interes asimetric este motivul pentru care SUA, Germania și alte țări din NATO și-au calibrat răspunsurile cu grijă și pentru care Joe Biden nu a dorit de la bun început să trimită trupe în Ucraina, crede acesta.
Pentru Putin, Ucraina e o miză suficient de mare cât să trimită la moarte câteva sute de mii de soldați, dar americanii nu ar sprijini o măsură similară. În viziunea Washingtonului, Ucraina merită să primească miliarde de dolari, care să o ajute să se apere, dar nu să fie cimitirul propriilor soldați și un pretext pentru un război nuclear. Având în vedere această motivație disproporționată, SUA încearcă să oprească Rusia fără să se implice în mod direct și încă nu se știe dacă această strategie va funcționa.
De ce e soarta Ucrainei legată de cum va arăta secolul XXI
În tot acest context, găsim explicația pentru care susținătorii aprigi ai Ucrainei argumentează că soarta țării e legată de principii fundamentale, consideră Stephen Walt.
Se vehiculează idei precum: controlul rusesc asupra Crimeei sau Donbasului ar însemna o lovitură de grație dată „ordinii internaționale”, ar însemna un precedent în relația China-Taiwan, ar însemna impulsionarea autocraților de pretutindeni și un eșec catastrofal al democrației.
Prin aceste argumente, soarta Ucrainei pare la fel de importantă pentru vestici cum este pentru ruși. Însă istoria secolului XXI nu va fi determinată de faptul că aceste două teritorii vor fi controlate de Kiev sau de Moscova, ci de ce state controlează tehnologii avansate, de schimbările climatice și de evoluțiile politice de pe tot globul, mai scrie profesorul.
Cât de legat e Vestul de război
Stephen Walt consideră că șantajul nuclear nu va funcționa niciodată în favoarea Rusiei. În schimb, e de părere că balanța de putere ar putea fi influențată de un alt aspect. Cu cât SUA și NATO furnizează mai mult armament Ucrainei, cu atât mai mult rezultatul războiului va fi legat de reputația lor. Și acesta e unul dintre motivele pentru care Kievul cere forme de arme tot mai sofisticate: e interesul lor ca Vestul să fie legat cât mai strâns de soarta Ucrainei. Această atitudine nu e de blamat – ci dimpotrivă – și este una care ar fi fost adoptată de orice alt stat care s-ar fi aflat în situația Ucrainei, mai notează autorul în Foreign Policy.
Consecințele privind imaginea în ochii opiniei publice nu sunt atât de grave, însă sunt un motiv suficient de bun ca războaiele să se prelungească. Un exemplu e războiul din Vietnam. Nu avea o valoare strategică pentru SUA și nici nu se întrevedeau sorți de izbândă. Însă, odată ce 500.000 de americani au pășit pe pământ vietnamez, miza a devenit încrederea în promisiunile americane.
În același mod poate fi judecat și sprijinul oferit Ucrainei. Însă, din păcate, când ambele părți beligerante încep să considere că interesele lor vitale necesită obținerea unei înfrângeri finale a oponentului, sfârșitul războiului devine mai greu de întrevăzut, iar escaladarea e mai probabilă.