Principalele concluzii ale anchetei interne de la Spitalul Pantelimon:
- comisia nu a constatat nicio abatere profesională, respectându-se toate protocoalele și procedurile terapeutice existente
- rămâne în discuție presupusa faptă a depășirii grave a competenței profesionale a unei asistente medicale care ar fi afirmat că a modificat din proprie inițiativă doza de noradrenalină, dar nu există nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut în realitate
- se constată situatii de supraaglomerare a Sectiei ATI și chiar depășirea capacității pentru asigurarea unor condiții medicale de foarte bună calitate
- se consideră că sesizarea depusă și datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului, cât și a Secției ATI.
Potrivit documentului obținut de Libertatea, în intervalul 3 aprilie, ora 14.00, la preluarea gărzii – 8 aprilie, ora 8.00, la predarea gărzii, au fost 17 decese, astfel:
- 4.04.2024 se înregistrează un număr de 7 decese
- 5.04.2024 se înregistrează un număr de 5 decese
- 6.04.2024 se înregistrează un număr de 4 decese
- 7.04.2024 se înregistrează un număr de 1 deces
Ce spune Corpul de Control al Ministerului Sănătății
Raportul întocmit la cererea ministrului Alexandru Rafila se referă la sesizările angajaților. Deoarece ancheta penală cu privire la „morțile suspecte” a început, corpul de control nu a mai putut verifica acest lucru, dar nici nu s-a precizat că îngrijirile pacienților au fost necorespunzătoare.
Principalele lucruri constatate de Corpul de control al Ministerului Sănătății:
- sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză, iar sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI
- la nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări din punct de vedere administrativ în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum și a informațiilor apărute în mass-media
„Verificările efectuate de către Corpul de Control al Ministrului, precum și cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unității de Parchet competente. Atât Ministerul Sănătății, cât și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au pus la dispoziția unității de Parchet toate datele și documentele solicitate de către aceasta”, a transmis Ministerul Sănătății.
Corpul de Control al ministrului sănătății a făcut verificări săptămâna trecută la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă, care a susținut că 20 pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunțat că procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
danutz61 • 20.04.2024, 18:15
Nici nu poti veni acum sa spui ca au fost omorati ca nu s-ar mai da nimeni pe mana chirurgilor. Si oricum, din ce interviuri am vazut, erau oameni care nu o mai duceau mult, nu ai de unde sti ca nu au murit oe bune. In plus, daca nu aveau destula noradrenanina era de asteptat sa fie folosita mai ale pentru cei tineri si cu sanse de viata.
marius26 • 18.04.2024, 13:14
E clar ca au fost omoarati. Orice device care stocheaza date poate ca aibe datele alterate. Daca s-ar dori claritate cu bluratu numelor mi-a place sa vad datele de pe device-uri. Adica atunci cand vrei sa convingi opinia publica vi cu date concrete nu cu ... daca ne am uitat e ok.
valihaita • 18.04.2024, 05:52
Observ ca mai exista personaje fara maerie cenusie care inca mai cred ca poti sa omori 17persoane cu intentie fara ca rudele acestora sa faca scandal...