La câteva ore după ce un raport al Inspecției Muncii a arătat multe nereguli petrecute înaintea și după accidentul din mina Jilț Sud, Gorj, care ține de Complexul Energetic Oltenia (CEO), Ministerul Energiei a publicat o sinteză a raportului preliminar al corpului de control.

Aceasta se referă, în principal, la 

  • Starea precară a drumurilor din mina Jilț Sud;
  • Autovehiculele care nu erau de transport persoane, ci de transport marfă, așa cum menționase și ministrul Virgil Popescu în ședința de Guvern;
  • Expirarea contractului de închiriere destinat autovehiculelor de transport marfă, printre care și cel răsturnat cu muncitorii;
  • Identificarea a peste 16 persoane responsabile.

Ce se arată în raport, concret?

„Contractul era expirat”

Se începe cu drumurile. „Din verificarea la fața locului, în perimetrul Carierei Jilț Sud rezultă faptul că majoritatea drumurilor sunt greu practicabile, pline de nămol și necesită investiții pentru reabilitare”, detaliu observat și de reporterii Libertatea la fața locului și amendat de minerii gorjeni în declarații.

Vehiculul răsturnat era fabricat în 1981, adică acum 42 de ani. În plus, era un vehicul de marfă. Potrivit corpului de control al Ministerului Energiei nu mai putea circula din prima zi a anului 2023.

„Deși contractul de servicii transport marfă era expirat de la 31 decembrie 2022, în continuare autovehiculele închiriate prin acest contract au fost folosite pentru transportul de persoane în contextul în care contractul de transport mixt era în perioada de valabilitate și, mai mult de atât, autovehiculele închiriate prin acest contract erau disponibile”, se arată în sinteza raportului. 

Un șef promovat în urma accidentului, numit printre responsabili

Corpul de control a propus soluții pentru remedierea situației, printre ele refacerea licitațiilor și schimbarea caietelor de sarcini, și a identificat 16 responsabili.

Unul dintre aceștia este șeful schimbului din cariera sector Jilț Sud, care fusese promovat în urma accidentului, fiind numit în funcția de coordonator Cariera Jilț Sud. El se numește Tiberiu Turtoi și fusese numit în locul lui Sorin Grecu.

Unii mineri l-au acuzat, sub protecția anonimatului, că „n-a menționat în rapoarte că au existat patru butelii care s-au răsturnat peste mineri”.

Antena 3 a scris, în ziua accidentului, că acesta nu raportase accidentul în dreptul evenimentelor petrecute în timpul turei. 

Promovarea i-a mirat și pe inspectorii din minister. 

„În ceea ce privește persoana care ocupa funcția de șef de schimb carieră Sector Jilț Sud (numit inexplicabil în funcția de coordonator Cariera Jilț Sud), Directoratul va proceda de urgență la analizarea oportunității adoptării Deciziei prin care acesta a fost numit în funcția de coordonator Cariera Jilț Sud” – extras din raportul de control

„Urme șterse”

Mai devreme, un raport al Inspecției Muncii a arătat cum CEO a încercat să șteargă urmele accidentului, lucru confirmat de ministrul muncii.

Marius Budăi a declarat, în timpul ședinței de Guvern, că „au fost alterate urmele” și că „perimetrul nu a fost asigurat” la Jilț Sud.

Tot în raport, Inspecția Muncii a menționat că problemele erau atât de dese la exploatare încât au existat controale la câte două săptămâni din 2016 încoace. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News