Luni, însă, rudele acestuia au început scandalul. Atât concubina cât şi cele cinci surori revendică trupul decedatului aflat la morga Serviciului de Medicină Legală Vrancea, scrie www.ziaruldevrancea.ro. Neînţelegerile au plecat de la o moştenire. Se pare că bărbatul decedat a lăsat casa cu etaj din Nereju, în care locuia, fiicei concubinei cu care trăia de mai bine de 16 ani. În schimbul acestui gest, concubina şi fiica acesteia trebuiau să aibă grijă de bărbat, dar acestea au plecat în Italia de ceva timp, notează sursa citată. Însă, conform spuselor rudelor, fiica vitregă a venit o singură dată din Italia şi i-ar fi adus bărbatului „nişte haine şi câteva sute de euro”.

Astfel, surorile decedatului au revendicat acum trupul bărbatului, spunând că familia a fost cea care s-a ocupat de toate pregătirile de înmormântare, în timp ce fiica vitregă ar fi ajuns abia duminică din Italia, cu avionul.

“Am venit cu maşina să-l luăm acasă, am pregătit camera unde să-l priveghem, locul unde să-l înmormânteze, tot. Sicriul îl am în maşină. Ar trebui să ni-l dea nouă, pentru că aşa e de cuviinţă”, a declarat Ion Paraschiveanu, cumnatul decedatului.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News