Regulamentele privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) şi respectiv, cel privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură au fost aprobate de Plenul CSM în 16 iulie 2021. Atunci, incidenţa cazuri de COVID în Bucureşti era de 0,04 la 1.000 de locuitori.

Azi, cu două zile înainte de concurs, incidenţa în Bucureşti e de 7.68 la 1.000 de locuitori, şi ea creşte în progresie geometrică.

Prefectul Capitalei: „Nouă nu ni s-au adresat”

Prefectul Capitalei, Florela-Antonela Ghiță

„S-au cerut toate avizele necesare pentru organizarea concursului. Avem aviz de la DSU”, a precizat pentru Libertatea purtătoare de cuvânt a CSM, judecătoarea Livia Craiu.

Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea șefului DSU, secretarul de stat Raed Arafat. Până la ora publicării articolului, nu am primit niciun răspuns.

Prefectura Capitalei nu era la curent cu organizarea concursului de la Romexpo. „Posibil să aibă dialog cu DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență – n.r.). Nouă nu ni s-au adresat”, a declarat, joi, pentru Libertatea, Florela-Antonela Ghiță, prefectul Bucureștiului.

Legal nu există o reglementare anume pentru astfel de activități. Eu nu am identificat. Știu ce este interzis în interior sau exterior… Așa cum spune art. 1 din Anexa 3 la HG 932

Florela-Antonela Ghiță, prefectul Capitalei: 

Candidații se tem

Un candidat la concursul de duminică a semnalat ziarului îngrijorările sale privind organizarea examenului în plin val 4 COVID. Acesta atrage atenția că duminică la Romexpo va avea loc și congresul USR-PLUS. 

„Așadar numărul persoanelor prezente la Romexpo va fi mult mai mare. Nu în ultimul rând, examenul durează 4 ore, fără pauză… în aceeași sală!”, ne-a scris aspirantul la statutul de magistrat, care nu și-a făcut publică identitatea.

USR-PLUS a anunțat că va organiza Congresul din 2 și 3 octombrie de așa manieră ca în sală să nu se afle concomitent mai mult de 150 de persoane.

Condiţii de acces în Romexpo pentru candidaţi

Cei 3.285 de candidaţi vor susţine duminică un test grilă pentru verificarea cunoştinţelor juridice. Examenul se va desfăşura în 31 de săli de concurs, amenajate în Pavilioanele B1, B2 şi B3 din Romexpo, şi va începe la ora 10.00. 

Accesul candidaţilor în incinta Romexpo se poate face între orele 6.30 și 9..30, iar organizatorii anunţă că ei trebuie să îndeplinească unul dintre următoarele criterii:

  • sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare (ultima zi de vaccinare – 22 septembrie 2021);
  • prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore (cel mai târziu 30 septembrie 2021);
  • prezintă un rezultat negativ al unui test antigen rapid certificat pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în orice unitate sanitară autorizată (cel mai târziu 1 octombrie 2021);
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 (interval de referinţă 7 aprilie – 17 septembrie 2021 inclusiv).

1.400 de lei, taxa de înscriere la concurs

Candidaţii care participă la aceste concursuri au achitat o taxă de de înscriere de 1.400 de lei, în contul Consiliului Superior al Magistraturii. Cuantumul taxei a fost stabilit luând în calcul „măsurile speciale ce trebuie avute în vedere în contextul pandemiei de COVID-19, dar şi costurile generate de evaluarea psihologică a candidaţilor, anterior probei interviului”, se precizează în Hotărârea 125 din 27 iulie 2021 a Plenului CSM.

Extras din Hotărârea CSM în care sunt defalcate cheltuielile din taxa de 1.400 de lei

Cei care participă la ambele concursuri au achitat o singură taxă. 

CSM a anunţat că toţi candidaţii vor primi în sală apă și pixuri, iar în baza documentelor justificative, le vor fi decontate testele antigen rapide.

În anul 2020 nu au fost organizate concursuri de admitere în magistratură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News