Primul complet al Înalte Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a confirmat, pentru moment până la apel, că judecătorii consideră că sunt probe pentru condamnarea Elenei Udrea, deși aceasta a susținut timp de doi ani că nu sunt. Reamintim că marți, 28 martie, fostul ministru a primit o sentință de șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în funcție în Dosarul “Gala Bute”. Mai mult, conform deciziei, Udrea are de plătit despăgubiri de peste opt milioane de lei către Autoritatea pentru Turism. Instanța a decis și confiscarea a aproape 1 milion de lei de la aceasta. Preferata lui Traian Băsescu nu va fi încarcerată până când nu va fi judecat apelul cauzei, Udrea anunțând că va contesta decizia.

Hibele apărării lui Udrea

Doar vorbe. Fostul ministru de la Dezvoltare a spus că nu poate fi condamnată pentru simplu fapt că nu sunt probe fizice la dosar prin care să se ateste că ea a luat șpăgile din anchetă. Este vorba de trei mite cu o valoare totală de 900.000 de euro și aproape patru milioane de lei. “Nu există nicio probă, doar declarațiile lui Nastasia și Topoliceanu, fie declarații referitoare la mine ale domnului Adrian Gărdean (n.r. cel care controlează Termogaz Company)”, a declarat aceasta.

Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”
Recomandări
Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”

Cu toate acestea, inclusiv Dorin Cocoș a declarat la proces că Udrea și Topoliceanu erau apropiate, iar el îi plătea inclusiv vacanțele acesteia din urmă. În plus, tot parcursul șpăgilor a fost confirmat atât de mituitori, cât și de persoanele intermediare.

Nimeni nu a văzut mita de 900.000 de de euro. Pentru una dintre cele trei acuzații de mită, 900.000 de euro cash de la Adrian Gărdean, Elena Udrea a sugerat că nu se aflau bani în geanta lăsata de Gheorghe Nastasia în biroul său pentru că acesta nu a deschis-o. Secretarul de stat de la Dezvoltare era cărăușul mitei între Udrea și Gărdean. Mai mult, Udrea a sugerat că în cazul în care Gărdean a dat mita de 900.000 de euro, bani au fost opriți de Nastasia.

La dosar sunt probe, înscrisuri, care confirmă că geanta de 900.000 de euro a existat. Adrian Gărdean a adus prin Bulgaria 600.000 de euro, iar restul i-a adăugat cu fonduri din România, asta pentru a nu atrage atenția autorităților.

De ce nu i-a convins Udrea pe judecători că este nevinovată? Explicațiile condamnării de șase ani

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Adevarul.ro
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
Elle.ro
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Observatornews.ro
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI