La o lună după ce a primit 5 ani și 10 luni de închisoare în dosarul Malaxa 2, în care a fost acuzat, printre altele, că și-a făcut casă pe banii și materialele spitalului bucureștean unde era manager, Florin Secureanu e, din nou, manager.
De data aceasta, el va conduce Spitalul Orășenesc din Jibou, localitate aflată în județul Sălaj. El era medic balneolog din 2019 la același stabiliment medical.
Conform publicației locale Sălajul Liber, cea care a anunțat și înscrierea lui Secureanu în concurs, el va fi numit manager, oficial, miercuri, 25 mai.
Note mari
Secureanu a fost singurul care a trecut proba scrisă, luând 88 de puncte, echivalentul notei 8,8.
Apoi, la prezentarea proiectului de management, Florin Secureanu a luat 10.
Media finală, 9,43, a fost obținută după ce Secureanu a luat 9,50 și la a treia probă, cea a interviului.
Rezultatele au fost afișate, oficial, pe site-ul spitalului.
Condamnat luna trecută
Acum o lună și o săptămână, pe 14 aprilie 2022, Florin Secureanu a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare în dosarul Malaxa 2 de un complet de la Tribunalul București.
Dosarul, deschis după fapte publicate în premieră de echipa de investigație GSP și Libertatea, a arătat cum cel aflat pe atunci în poziția de conducere a spitalului Malaxa din București și-a făcut casa pe banii spitalului.
Mai mult, a plătit operația unei rude a iubitei sale „Vrăbi” – Eugenia Chiriac – tot cu fonduri ale instituției medicale.
Nu e singurul dosar al lui Florin Secureanu. Primul, cel al delapidării spitalului Malaxa din București, disjuns din cel în care majoritatea angajaților din subordine și-au recunoscut vina și au fost condamnați cu suspendare încă din 2018, trenează la Tribunalul București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro