Mihai Gheorghe Ureche a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar fratele lui, Vasile Bidirel (fost Ureche), a primit doar 10 ani de închisoare, după ce a recunoscut comiterea omorului şi a colaborat cu anchetatorii, informează evz.ro.
Sorin Constantin Badale avea 42 de ani în 1999, când a dispărut fără urmă. Consătenii săi credeau că ar fi fugit în Italia, după ce pe numele lui fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru un furt.
În anul 2011, fiul bărbatului dispărut, Nicolae Gabriel Badale, a fost reţinut într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism. Tânărul a făcut o mărturisire uluitoare. El le-a spus anchetatorilor că, deşi avea dar 7 ani în 1999, îşi aminteşte că tatăl său a fost omorât şi îngropat chiar în grădina casei sale.
Aşa au ajuns poliţiştii să facă o descoperire îngrozitoare. În luna iunie 2012, rămăşiţele bărbatului dispărut în 1999 au fost găsite îngropate în grădina casei sale din comuna Frumosu.
În urma anchetei, s-a stabilit că bărbatul ”dispărut” a fost omorât în bătaie chiar de către cumnaţii săi, Vasile Bidirel şi Mihai Gheorghe Ureche, care s-au răzbunat pe el, din cauză că îşi bătea soţia, sora criminalilor.