”La noi nu a ajuns nici o hârtie, nici un document care să ne permită să-l punem la muncă. Omul a venit, s-a interesat, am stat de vorbă pe tema asta, dar nu avem cum să ne apucăm de treabă pentru că actele emise de instanță care-l obligă să muncească în folosul comunității nu sunt la noi. Fără ele nu putem să-i dăm de lucru nici dacă am vrea”, ne-a spus Octavian Negotei, primarul comunei prahovene Adunați.

Adică mai-marele așezării unde Cheloo are o casă care a fost de vacanță și care acum este domiciliul stabil declarat la instanța care l-a judecat și condamnat. De aceea, cântărețul  va trebui să muncească acolo, în comuna prahoveană, cele o sută de ore pentru comunitatea din care face parte.


Ce-a pățit ANDRA pe scena din Sibiu. Artista l-a sunat imediat pe soțul ei


Rapper-ul a trecut pe la Primăria Adunați pentru discuții cu primarul legate de ”oferta” de muncă

Însă rapper-ul – care și-a vizitat locul de muncă unde va trebui să presteze -, continuă să fie într-un prelungit concediu care încă îl ține departe de munca de jos. Sau de ”postul” de consilier în probleme de stupefiante pentru tinerii din comună, poziție pe care s-ar putea să o ”împuște” temporar, spuneau surse din Primăria Adunați, pe perioada în care va trebui să muncească obligat de instanță. Și asta pentru că de la momentul pronunțării condamnării de către magistrați ai Tribunalului Prahova (17 mai) documentele nu au ajuns încă unde trebuie, adică la Primăria Adunați unde Cheloo se va prezenta pentru a i se da ceva de lucru.

”Hotărârea pronunțată la data de 17 mai a devenit definitivă la zece zile de la pronunțare, timp în care ar fi putut fi atacată cu apel. De atunci, adică de pe 27 mai, documentația referitoare la condamnare, necontestată în termenul legal, și-a urmat cursul firesc. Hotărârea redactată a ajuns de la instanță la Biroul Executări Penale care, la rându-i, a trimis-o la Serviciul Probațiune. De aici ar fi trebuit să ajungă la Primăria Adunați și la poliția din localitate pentru a fi pusă în executare”, ne-au explicat surse din cadrul Tribunalului Prahova.

Dacă va vrea, Cheloo va putea munci în folosul comunității și în sărbătorile legale

De atunci s-au scurs 45 de zile și Cheloo nu s-a apucat încă de treabă pentru că hârtiile lui au fost ”înghițite” de sistemul birocratic. Indiferent când se va întâmpla acest lucru, rapper-ul va presta, spun surse judiciare, doar două ore pe zi, cel mult trei, dacă nu vrea să muncească și în zile de sărbătoare, legal nelucrătoare.

”Munca în folosul comunității se prestează după programul de serviciu al condamnatului și nu trebuie să depășească trei ore pe zi. Dacă respectivul alege să muncească și în zilele nelucrătoare, poate lucra opt ore pe zi. Totul se stabilește cu primarul localității unde trebuie să presteze munca în folosul comunității. Oricum, de la primirea înștiințării, condamnatul trebuie să se prezinte în cel mult trei zile la locul de muncă stabilit de instanță”, ne-au explicat surse judiciare.


Andreea Ibacka, soţia lui Cabral, în sânii goi şi în braţele altui bărbat

 
 

Urmărește-ne pe Google News