Eurodeputata dorește ca Georgescu să ajute formaţiunea sa „să ocupe Parlamentul” şi să o numească prim-ministru al României.
„Avem din nou de ales între două rele şi trebuie ales răul cel mai mic. (…) Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, dacă românii ies la vot şi votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament şi dăm guvernul şi prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României? Diana Şoşoacă. (…)”, a explicat președinta S.O.S.
Totodată, aceasta ia în calcul și anularea votului pe 8 decembrie, la prezidenţiale, caz în care PSD, PNL, USR, UDMR se coalizează şi o vor vota pe Lasconi, „va fi prăpăd”.
„Dacă Partidul S.O.S. România îl va vota pe Călin Georgescu, plus tot românii naţionalişti, care fie nu i-au dat votul, fie şi l-au anulat, şi care ar fi votat cu mine la prezidenţiale, ar ieşi Călin Georgescu. Evident că avem numai semne de întrebare în ceea ce-l priveşte pe domnul Georgescu. E o condiţie. Dacă dumneavoastră veţi susţine parlamentul format din S.O.S. România, atunci şi noi vă vom ajuta să ajungeţi preşedinte”, a transmis Diana Șoșoacă.
Aceasta spune că nu are încredere în Călin Georgescu- „o persoană pe care nu o știm și n-am fi votat-o în nicio altă circumstanță”- însă face acest „compromis” pentru că nu dorește să câștige Elena Lasconi.
„Doar cu o condiţie, domnule Georgescu. Să ne sprijiniţi cu toate forţele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României şi Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a declarat Diana Şoşoacă.
Ea a subliniat faptul că nu are încredere în Călin Georgescu, dar că „nu are alternativă”.
„Nu, nu am încredere în Călin Georgescu. Dar nu am alternativă. (…) N-am ce să fac”, a precizat Șoşoacă.
HOPAHPO • 25.11.2024, 22:29
Am ras cum nu am fact o de mult .Cine vred sa ocupe parlamentul Romaniei .o infractoare ( vezi votarea si instigarea la bataie ) care mai bine ar vinde verdeturi in piata , decat sa ne reprezinte .Ea nu are limite in expresare si in comportamient . Eroare pe care a fact o Simion , nimeni nu o va face , deoarece nu este o persoana in care poti sa ai incredere . Duplicitara si fanfaroana , Sosoaca este desprinsa din Morometii , partea decadenta a lumii .