Pe lângă personalul nespecializat care îngrijeşte laolaltă bătrâni aduşi la azil şi copiii care suferă de grave boli mintale, veniţi de la primăriile de sector din Bucureşti, managerul Căminului de servicii nu poate justifica autorizaţia pentru prestarea de servicii pentru disfuncţii neuropsihice. Era una dintre acuzaţiile aduse de ONG-ul din Bucureşti care a semnalat nereguli grave la acest ansamblu social.

Personalul medical spune că nu-şi reproşează nimic, deşi unii dintre copiii ajunşi la vârsta de 15 ani au abia 30 de kilograme.

Mirosul din dormitoare şi mizeria este de nedescris în cuvinte. Cu toate acestea personalul abilitat de conducere încearcă să paseze vina.

De serviciile Căminului beneficiază 93 de persoane cu dizabilităţi mintale împărţite în 2 pavilioane: 53 de adulţi în P1 şi 30 de vârstnici.

În raportul înaintat de Centrului de Resurse Juridice procurorilor se menţioneaz că unii dintre cei internaţi aici ar fi fost puşi la muncă şi loviţi iar personalul este subdimensionat.

Parchetul de pe lângă trribunalul Buzău a început o anchetă în acest caz.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de aceste abuzuri reclamate, căminul ar putea fi închis iar personalul medical şi managerul se vor alege cu dosare penale pentru rele tratamente aplicate fiinţelor umane.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News