• Antonio Daniel a pus la dispoziție câteva imagini cu condițiile în care a stat: ”Se urcă șobolanii și gândacii, pe noi, e mai rău ca la Auschwitz, Doamne, iartă-mă!”. Și a dormit noaptea în mașina personală.
  • Prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu, a dispus un control la centrul din Calafat, unde au ajuns și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, care au amendat primăria cu 30.000 de lei.
  • Într-un interviu pentru Libertatea, primarul Lucian Ciobanu a recunoscut că în unele camere ale căminului ”condițiile nu erau de hotel” și că s-a ajuns la această soluție ”deoarece consilierii locali nu au vrut ca oamenii să fie cazați în centrul orașului, la hotelul lui Gică Popescu”.

Domnule, e într-o văgăună. Nu avem dezinfectant, se urcă șobolanii pe noi noaptea!

Mesajul Antonio Daniel, de pe 30 martie:

Omul a acuzat condițiile inumane și spunea că printre cei carantinați se află și copii.

”Aici vii sănătos și pleci bolnav. Vrem doar o cameră curată”

Aici, vii sănătos și pleci bolnav. Facem un apel prin intermediul dumneavoastră, vrem doar o cameră curată, cu pat curat și lenjerie curată. Altfel, sincer vă spun, o să dormin în mașină.

Antonio Daniel:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Și omul a dormit în mașină!

Sesizat de imaginile care circulau pe rețelele sociale, Narcis Purcărescu, prefectul de Dolj, a trimis un control încă de luni seară (30 martie). La centrul din Calafat au ajuns și reprezentanții DSP Dolj.

DSP a găsit numai nereguli și a amendat Primăria

Direcția de Sănătate Dolj ne-a informat că în urma controlul s-au constatat următoarele deficienţe:

  • Lipsa contractului pentru deşeuri cu potenţial periculos şi colectarea necorespunzătoare în saci menajeri negri.
  • Nu există contract deratizare-dezinfecție-dezinsecție.
  • Lipsă contract spălare, dezinfecţie lenjerie.
  • Camere şi grupuri sanitare neigienizate, cu defecţiuni ale instalaţiilor sanitare.
  • Lipsă dotare persoane carantinate cu obiecte de uz personal şi intim: există doar săpun şi hârtie igienică.
  • Lipsă materiale şi substanţe de curăţenie în camere: găleţi, mop, matură, detergent, biocid.
  • Lipsă procedură de schimbare a lenjeriei.

Măsuri: Amendă în sumă de 30.000 lei Primăriei locale. Sancţiune cu avertisment unitate catering pentru neinscripţionarea orei pe recipientele destinate probelor alimentare.

DSP Dolj:

Urmare a acestor constatări, aduse la cunoştinţa Prefectului judeţului Dolj, s-a decis relocarea persoanelor carantinate într-un alt centru din județ, a informat DSP.

Primarul: ”De frică, angajații au uitat să închidă acele camere în care nu trebuia să intre nimeni. Noi nu avem măști, mănuși…”

Libertatea a vorbit azi cu primarul Lucian Ciobanu, primarul din Calafat.

Lucian Ciobanu, primar Calafat:

-Libertatea: Care e situația la centrul de carantină?
-Lucian Ciobanu: La centrul de la noi nu mai e acum nici o persoană. Toate au fost mutate la Craiova. A trimis control prefectul, a venit și DSP-ul, asta a fost decizia. Condițiile, da, nu erau la nivel de hotel.

-Păreau în ultimul hal.
– Erau, dar în doar vreo patru camere, care nici nu ar fi trebuit să fie folosite. Noi am avut o primă serie de carantinați, 17 persoane, au stat la parter. Oamenii de ispravă, cereau mopuri, le dădea și noi ce aveam, își făceau ei curat. Ulterior, după ce am făcut dezinfecția, a venit al doilea grup, luni, 62 de persoane. De frică, angajații au uitat să închidă acele zone în care nu trebuia să intre nimeni. A, mai erau dușuri cu probleme, mai era rugină pe la WC, asta era!

-Câte camere erau acolo?
-42, dintre care patru nefolosibile, acelea care au apărut și în imagini.

-Avea autorizație centrul?
-Da, DSP-ul dăduse autorizație, că doar nu am dat eu. În plus, nimeni cu urca la carantinați, păi ce, noi avem măști și mănuși?!

-Cum ați ajuns la acest cămin?
-Am discutat cu prefectul, pe 13-14 martie, m-a întrebat dacă nu poate fi oferit hotelul lui Gică Popescu pentru a fi centru de carantină. În ședința de Consiliu Local, nici n-au dorit consilierii să audă: Cum să băgăm noi suspecții aproape de centrul orașului. Nici nu s-a mai ajuns să se facă demersurile la fostul mare fotbalist.

-Am înțeles că unii dintre carantinați au dormit în mașină.
-Da, așa a fost, 5 persoane au preferat să înnopteze în mașinile lor.

Conform Prefecturii Dolj, pe 31 masrtie, la ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj era: 3.052 de persoane – izolate voluntar la domiciliu, 670 de persoane – în carantină.

 
 

Urmărește-ne pe Google News