„Autoritățile din regiunea Herson se vor adresa președintelui Rusiei cu o cerere de includere a regiunii în Rusia”, scrie într-o declarație publicată pe un nou canal de Telegram, care pare a fi legat de administrația prorusă.

Anunțul a fost rapid preluat și de presa rusă de stat.

Mesajul este atribuit lui Kirill Stremousov – proaspăt numit șef adjunct al administrației militare și civile din Herson.

În weekend, Stremousov a declarat că „cetățenii care locuiesc în regiunea Herson vor avea dreptul de a obține cetățenia rusă”.

„Nu planificăm (organizarea de) referendumuri și nu planificăm crearea de republici”, a susținut acesta.

„Vorbim despre faptul că ne vom integra cât mai mult posibil în Federația Rusă în funcție de toate oportunitățile pe care le avem. Și toți acei cetățeni care se află pe teritoriul regiunii Herson vor avea dreptul de a obține cetățenia rusă și pașapoarte rusești”, a mai spus Kirill Stremousov.

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și negociator-șef în discuțiile cu partea rusă, a transmis pe Twitter răspunsul său la anunțul făcut de autoritățile proruse din Herson.

„Invadatorii ar putea cere să se alăture chiar și planetelor Marte sau Jupiter”, a scris el. „Armata ucraineană va elibera Hersonul, indiferent de cum se vor juca și cu cuvintele”, a adăugat Podoliak.

Ce spune Kremlinul

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, 11 mai, atunci când a fost întrebat dacă Rusia este pregătită să accepte integrarea regiunii Herson în cazul în care autoritățile locale ar face o astfel de cerere, că o asemenea decizie ar trebui să fie luată de locuitorii de acolo.

„Depinde de cetățenii din regiunea Herson să decidă dacă un astfel de apel va avea loc sau nu și tot de ei depinde să își determine propriul destin”, a spus Peskov jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă.

Comentând legitimitatea unei astfel de proceduri și dacă aceasta ar trebui să se facă printr-un referendum sau printr-un decret, Peskov a adăugat că ar trebui să se facă într-un mod „legitim”.

„Această chestiune ar trebui să fie verificată și evaluată în mod clar și atent de către avocați și experți juridici, pentru că astfel de decizii importante ar trebui să aibă un fundal juridic clar, o justificare, ar trebui să fie absolut legitime, așa cum a fost cazul Crimeii”, a precizat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

De ce este important Hersonul

Forțele ruse au ocupat o mare parte din provincia Herson din sudul Ucrainei, inclusiv cel mai important oraș de aici – Herson.

De când au cucerit Hersonul, autoritățile militare ruse l-au demis din funcție pe primarul ales, au introdus rubla rusească și ca monedă și au blocat canalele de televiziune ucrainene, notează BBC.

Hersonul este singurul oraș important pe care forțele ruse l-au cucerit în Ucraina de la începutul invaziei. Poziția acestuia este una strategică, deoarece se află în apropierea Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, și a coastei sudice a Ucrainei, putând fi folosit ca un coridor terestru care să facă legătura cu celelalte părți estice ocupate – regiunile Luhansk și Donețk din Donbas.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News