Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu va avea, în premieră, o conducere militară. Noul director general este medicul colonel Daniel Chelcea, director medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu. Doctorul a declarat pentru Agerpres că o să verifice personal situaţia din fiecare spital din judeţ, după ce îşi va intra în atribuţii miercuri, 18 octombrie.
În municipiul Sibiu, aflat în a doua zi de carantină, rata a crescut la 13,63 la mia de locuitori marţi, 17 octombrie.
Medicul Gabriel Budescu a demisionat vineri din funcţia de director general al DSP Sibiu, iar director adjunct a fost medicul Adela Morar.
Mesaj pentru sibieni: “Purtați mască, lucrurile vor trece”
Acum, DSP Sibiu va avea conducere militară. Colonelul Daniel Chelcea va fi director general, iar funcţia de director adjunct de la DSP va fi ocupată tot de un militar.
În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele, problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ea.
Daniel Chelcea:
Întrebat ce mesaj are pentru sibieni, noul director DSP a transmis: ”Să poarte masca. Să avem răbdare, că lucrurile vor trece”.