Pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi se vede cum mai mulţi tineri din Centrul Educativ Buziaş sunt scoşi în curtea instituţiei, lângă un gard. La un moment dat, un tânăr este luat din grup de doi poliţişti, care îl trântesc la pământ şi îl lovesc violent cu pumnii, picioarele şi bastoanele.

După ce i se aplică corecţia, tânărul este ridicat de poliţişti şi dus lângă colegii săi, după care unul dintre poliţişti se îndreaptă spre un alt tânăr din grup şi îl loveşte peste faţă.

Ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că a depus un denunţ penal în acest caz şi a dispus demiterea conducerii Centrului.

„Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deţinuţii din Centrul Educativ Buziaş – minori şi tineri – sunt bătuţi cu bestialitate de poliţişti. Revoltător şi inadmisibil cum înţeleg unii angajaţi din acest centru să îşi exercite atribuţiile. Primele măsuri deja luate: am înaintat denunţul penal; tot azi, am demis de urgenţă conducerea unităţii; am solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să dispună interzicerea oricărui contact între cei doi poliţişti care apar în filmare cu custodiaţii; am dispus trimiterea Corpului de control al ministrului la Buziaş”, a transmis Gorghiu, pe Facebook.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ministrul justiţiei a mai anunţat că va cere să fie organizate de urgenţă cursuri de specializare pentru personal, dar şi şedinţe de consiliere pentru minori.

Reacţia Administraţiei Penitenciarelor

Centrul Educativ din Buziaş, destinată resocializării minorilor şi tinerilor care au săvârşit fapte penale şi cărora li s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, se află în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care a transmis că incidentul nu a fost raportat.

„Vă comunicăm că, în data de 27 iulie 2023, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) a intrat în posesia unor înregistrări video care par să surprindă activităţi care ar putea să fi avut loc în perimetrul unei unităţi subordonate ANP. Din analiza ulterioară a imaginilor, se poate concluziona că acestea ar putea fi datate din 24 iulie 2023, ora 15:58, şi surprind două persoane internate în Centrul Educativ Buziaş, asupra cărora ar fi fost comise acte de agresiune fizică de către doi angajaţi, în prezenţa unui grup extins de persoane internate. Din primele date obţinute, rezultă că incidentul nu a fost raportat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform procedurilor interne în vigoare”, a transmis, joi, ANP, conform News.ro.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

ANP mai transmite că a fost dispusă cu celeritate o misiune de control formată din personal de specialitate pentru verificarea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului negativ şi tragerii la răspundere a persoanelor care se fac responsabile.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (11)

nicoleta1   •   29.07.2023, 16:43

Greu de privit imaginile care par ireale pentru Romania anului 2023

michi   •   28.07.2023, 14:19

Cate centre de acest gen sunt si cate cazuri similare sunt? Ne miram de ce ies infractorii juvenili, "doctori" dupa reeducare ...

laurlaur2180   •   28.07.2023, 08:33

nu e posibil asa ceva.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI