„În momentul de faţă chioşcul din faţa UPU nu mai este destinat managementului pacienţilor COVID-19. Acesta va fi reamenajat, utilizarea sa ulterioară urmând a fi decisă în funcţie de necesităţi. Chioşcul a fost o soluţie temporară de urgenţă utilizată în contextul creşterii numărului de pacienţi. Au fost făcute demersurile pentru mutarea activităţii medicale în sala sindicală a SCJU, unde au fost amenajate 12 paturi pentru pacienţii COVID pozitiv, unde pacienţii au un grup sanitar propriu”, a declarat colonelul Constantin Vlase.
Acesta a adăugat: „În spaţiul rămas liber se vor mai desfăşura doar activităţi de recoltare a testului COVID, dacă condiţiile de supraaglomerare a UPU vor impune acest lucru”.
Chioşcul fast-food transformat în „salon” COVID-19 a găzduit pacienţi infectaţi şi timp de cinci zile, după declaraţiile unora dintre ei, până au fost transferaţi efectiv într-o secţie de spital. Unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în acel chioşc, chiar stând doar pe un scaun, din lipsă de paturi libere în secţiile spitalelor din Sibiu.
Decedaţii cu COVID-19 nu mai sunt aşezaţi în sicrie de faţă cu bolnavii
O altă măsură luată de conducerea militară a spitalului a fost să mute cele două containere destinate pacienților decedați în curtea morgii spitalului.
Angajaţii de la pompe funebre nu mai sunt nevoiţi să aşeze decedaţii cu COVID-19 în sicrie, în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde trupurile în saci negri erau luate din cele două containere de lângă morgă de faţă cu pacienţii care aşteptau la mică distanţă, la coadă, ca să se testeze de noul coronavirus sau să se interneze fiind deja infectaţi.
Constantin Vlase:
„Containerele destinate decedaţilor COVID-19 reprezintă o capacitate suplimentară necesară gestionării unei situaţii de criză şi au fost relocate, având în vedere optimizarea procesului de predare către aparţinători”, a explicat directorul militar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Constantin Vlase, conform Agerpres.
Cele două containere pentru pacienţii care au decedat din cauza COVID-19 se află acum în curtea morgii spitalului. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Sibiu au decedat 436 de persoane, zece doar în ultimele 24 de ore, din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, a anunţat joi, Prefectura.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro