UPDATE ora 20.10 Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a declarat, după şedinţa conducerii PSD, că partidul susţine demersul moţiunii de cenzură.

  • Avem negocieri în continuare, şi o strategie cu colegii din teritoriu, cu parlamentari indepedenţi, din teritoriu, pentru moţiune
  • Matematic, în acest moment sunt 232 de voturi pentru moţiune
  • Continuăm negocierea cu forţele politice cât şi cu parlamentarii neafiliaţi
  • Am luat o decizie, alături de colegii mei, în cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte în ziua votului, o perioadă va fi suspendat din partid şi nu va participa la alegerile parlamentare
  • Titul Corlăţean, propus interimar la şefia Senatului
  • Până pe data de 15 februarie, toţi liderii din teritoriu vor înainta candidaţii pentru alegerile locale
  • În următorul Comitet Executiv se va decide data Congresului
  • Candidaturile pentru locale vor fi validate la centru
  • PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri, şi oricând
  • O să avem grijă ca toată lumea care a avut contracte cu PSD în termeni legali să primească finanţele. Nu există niciun partid în România, în acest moment, care să nu aibă datorii. Toată lumea care a avut contracte comerciale, politice, sau de alt fel, legale, cu PSD – se vor face decontările
  • Nu au fost folosiţi banii de la partid pentru a închiria vile
  • despre avioanele private închiriate de Dragnea: Nu ştiam. Nu există o situaţie la partid, pentru că eu nu am cerut aceste lămuriri. Am cerut să i se pună la dispoziţie cui solicită toate informaţiile. (…) Aş vrea foarte mult să vorbim de prezent şi de viitor. Sunt ferm convins că dacă s-a încălcat legea, cei care au încălcat legea vor răspunde. Nu fac zid şi nu acopăr nicio ilegalitate. Nu cunosc detalii, nu m-am interesat de niciun avion şi nici nu mă interesează. Am dat dispoziţie trezorierului, contabililor, juriştilor să pună la dispoziţie ce documente trebuie

UPDATE ora 20.00. Conducerea PSD a decis să îl susţină pe Titus Corlăţean ca interimar la şefia Senatului, după ce CCR a decis că alegerea lui Teodor Meleşcanu a fost neregulamentară.

Pentru şefia partidului se luptă mai mulţi senatori PSD.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

UPDATE ora 17.40 La şedinţa PSD participă şi fostul premier Viorica Dăncilă, primarul Capitalei, Gabriela Firea, secretarul general Paul Stănescu, liderii grupurilor parlamentare, lideri din teritoriu precum Marian Oprişan, Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda.

Claudiu Manda a declarat, deja, la Craiova, că partidul este pregătit de alegeri locale dar şi anticipate.

„Eu vă spun că ar trebui să ne pregătim de alegeri, şi nu locale, inclusiv anticipate. În peste 90% din localităţi ştim exact care sunt candidaţii noştri, în discuţia pe care am avut-o cu primarii am hotărât clar că vom susţine o moţiune de cenzură şi vom face tot ce depinde de noi. (…) Noi vrem alegeri anticipate, noi ne batem să nu schimbăm regula jocului în timpul jocului nu pentru că ne e frică, ci pentru că e nedemocratic şi, clar, cei de la putere trebuie să plece cât mai repede de la putere şi să ne întoarcem la popor ca să ne spună poporul cine trebuie să guverneze şi ce măsuri doresc de acum încolo”, a spus Manda, potrivit Agerpres.

Interesant este locul unde are loc această şedinţă, în hotelul Rin Grand, al fostului social-democrat Robert Negoiţă. Până acum, şedinţele aveau loc fie la Parlament fie la sediul central din Kiseleff.

Robert Negoiţă a fost în conflict cu foştii lideri PSD Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă. După plecarea lor, acesta a fost invitat, de către noul preşedinte interimar al partidului, Marcel Ciolacu, să revină în partid.

Negoiţă nu a dat un răspuns în privinţa revenirii în PSD însă a pus unele condiţii pentru a se întoarce. Prezenţa conducerii PSD la hotelul acestuia arată că Negoiţă s-a împăcat cu colegii din partid.

Primarii, şefii de CJ şi parlamentarii PSD vin în Bucureşti, pentru a face strategia pentru Congres, alegeri şi moţiune

Nu doar şedinţa CExN va avea loc la Rin Grand Hotel. Sâmbătă, aici vor veni tot liderii din teritoriu, pentru discuţii despre Congresul extraordinar de la sfârşitul lunii februarie.

Iar duminică, conducerea PSD se întâlneşte cu parlamentarii, pentru strategia post moţiune de cenzură. Liderii PSD trebuie să decidă dacă, în cazul succesului moţiunii de cenzură, vor merge cu o propunere de premier, la preşedintele Klaus Iohannis, pentru a-şi asuma guvernarea.

Deşi Marcel Ciolacu spunea că o revenire la guvernare a PSD, în acest moment, este exclusă, Lia Olguţa Vasilescu îl contrazicea şi afirma, într-o conferinţă de presă, că acest aspect se va analiza în CExN.

Ultimele pregătiri pentru Congres. Se discută modificările la Statut şi candidaturile pentru şefia PSD

Liderii PSD stabilesc propunerile de modificare ale statutului. Marcel Ciolacu afirma că ar dori ca noua conducere a partidului să fie una colectivă, în care să ia parte la decizii şi liderii din teritoriu, filialele cu rezultate bune, primarii de mari oraşe. Se discută inclusiv despre desfiinţarea Comitetului Executiv Naţional.

Congresul va fi unul extraordinar, cu maximum o mie de persoane şi va avea loc cel mai probabil la Parlament.

Marcel Ciolacu, care are şansele cele mai mari de a prelua şefia PSD, spunea, despre Congres, că „nu este momentul unei bătălii pe funcţii, în cadrul PSD şi că ar trebui să se candideze pe moţiuni”.

Deja se conturează echipa lui Ciolacu, formată din Gabriela Firea, Paul Stănescu, Claudiu Manda.

O posibilă competiţie ar putea veni dinspre Sorin Grindeanu şi Eugen Teodorovici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News