UPDATE. Olguța Vasilescu a declarat, joi, într-o conferință de presă ce a urmat discuției cu privire la legea salarizării unitare, că PSD și ALDE nu au tăiat niciun fel de sporuri. Totodată, liderul PSD Liviu Dragnea a spus că nu au existat probleme între partidul pe care îl conduce și ALDE în privința proiectului de lege.
„Legea salarizării unitare – am văzut ştirile din presă, nu a fost niciun fel de problemă sau divergenţă între PSD sau ALDE în ceea ce priveşte semnarea proiectului de lege, dar, în ultimele două săptămâni, şi eu, şi colegii am lucrat, am fost informaţi şi ne-am adus contribuţia la proiectul de lege redactat şi elaborat de Guvern. Colegii de la ALDE nu au avut această posibilitate şi, aşa cum era firesc, s-a recitit proiectul de lege, s-au făcut nişte simulări, astfel încât acum să putem avea proiectul de lege finalizat şi să poată fi asumat de cele două partide în cunoştinţă de cauză”, a declarat liderul PSD, la Sinaia.
„În toată perioada, din momentul în care se depune legea ca iniţiativă parlamentară şi până la votul final, vor fi consultări cu absolut toate instituţiile şi se vor relua consultările cu sindicatele care deja au avut loc. Deci această lege nu se adoptă mâine. Cred că supărarea vine, dacă este supărare sau nemulţumire, din cauza faptului că au apărut informaţii neadevărate şi pe surse”, a precizat preşedintele PSD.
„În zilele următoare, mâine poate, o să se publice legea în ansamblul ei. (…) La procurori cresc puţin mai puţin decât la judecători. Deci discutăm de creşteri semnificative pentru toţi magistraţii. Nu se pune problema să îi scadă salariul cuiva”, a adăugat Liviu Dragnea.
Olguța Vasilescu a subliniat că sporurile salariale nu au fost tăiate.
„Toate autorităţile şi instituţiile publice sunt incluse, mai puţin BNR şi ASF. Raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu e 1 la 12, sindicatele au sperat să fie măcar 1 la 13, pentru că pe actuala legislaţie aveam 1 la 15. Haosul generat în sistem în ultima perioadă a adus la un raport mult mai mare”, a spus Olguța Vasilescu.
„Nu am tăiat niciun fel de sporuri, toate de dinainte se vor regăsi, diferenţa e că s-au plafonat la 30% la ordonatorul de credite. Per total anvelopă trebuie să fie la 30%. Un poliţist care lucrează în stradă poate ajunge la 70% dar cei care stau în birou vor trebui să ajungă la sporuri mai mici”, a adăugat Olguța Vasilescu.
Totodată, premierul Sorin Grindeanu a declarat că ținta proiectului este adoptarea sa în Parlament.
„Acest proiect va fi înaintat în Parlament, asumat de parlamentarii coaliţiei de Guvernare, motivarea este ca finalul sesiunii parlamentare trebuie să fie lege adoptată în Parlament. Aceasta este ţinta. Dezbaterile se vor desfăşura în Parlament în toată această perioadă”, a spus Sorin Grindeanu.
Social-democrații se reunesc joi la ședința Comitetului Executiv, după care va avea loc ședința coaliției de guvernare, la care vor asista și Călin Popescu Tăriceanu și premierul Sorin Grindeanu. Cel mai important punct pe agenda ședinței este semnarea proiectului legii salarizării unice, de către liderii coaliției de guvernare. ”Îl invit joi pe preşedintele Tăriceanu să vină la Sinaia să semnăm împreună acest proiect de lege”, spunea Dragnea.
Social-democrații se întrunesc la ora 11:00 în ședința Comitetului Executiv, unde vor discuta despre suspendarea lui Cătălin Rădulescu, după ce Liviu Dragnea a anunțat, miercuri, că va propune autosuspendarea din partid a deputatului care afirmase că deține armă și nu ezită să o folosească, din partid. „Mâine (joi – n.r.) vom discuta subiectul Cătălin Rădulescu. A încercat să se autosuspende, nu i-a ieşit. O să propun eu autosuspendarea lui”, a precizat Dragnea, miercuri seara, la Sinaia.
Deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat, în 20 martie, că se autosuspendă din PSD până la clarificarea tuturor aspectelor legate de declaraţiile pe care le-a făcut în spaţiul public.
„Am hotărât ca, în conformitate cu articolul 29 din Statutul PSD, să mă autosuspend pe o perioadă de minim şase luni din partidul meu de suflet, în ideea de a-i proteja atât imaginea, dar şi pe cea a colegilor mei. (…) Nu îmi voi trăda colegii din grupul parlamentar social-democrat, pentru că fiecare vot al nostru în Parlament este important şi pentru PSD şi pentru Guvernul pe care îl susţinem. După clarificarea problemelor, (…) voi anunţa, în termenul statutar, partidul referitor la decizia mea viitoare”, preciza Rădulescu într-un comunicat.
Cătălin Rădulescu anunţase anterior, într-un comunicat adresat presei locale din Argeş, decizia de a se autosuspenda din partid. „Întrucât am o vechime de 21 de ani în PSD, nu doresc ca imaginea partidului şi a preşedintelui PSD să fie prejudiciate în niciun fel, mă autosuspend până la clarificarea aspectelor ce ţin de acest scandal mediatic, pentru a dovedi buna mea credinţă şi faptul că interpretarea dată cuvintelor şi opiniilor mele a fost denaturată, pentru a-mi decredibiliza imaginea şi activitatea politică. Rămân fidel principiilor, programului şi conducerii PSD”, se arăta în comunicat.
Și Victor Ponta este pe lista subiectelor de discuții. Fostului premier i se cere excluderea din partid după ce a lansat numeroase critici la adresa lui Liviu Dragnea. Ponta a anunțat încă de marți că nu știe dacă va merge la ședința PSD de la Sinaia. Și a transmis un nou mesaj critic la adresa lui Liviu Dragnea.
Deputatul social-democrat a menționat că, de fiecare dată când preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va spune „o minciună” despre el, va răspunde, la rândul său, cu un adevăr despre acesta.
„Am de făcut în viaţă lucruri şi mai importante şi mai plăcute decât să mă cert cu Dragnea. De fiecare dată i-am răspuns, dacă nu mai zice nimic de mine, nu-i mai răspund, dar, de câte ori o să spună o minciună despre mine, eu o să spun un adevăr despre el şi credeţi-mă că ştiu atâtea adevăruri că nu terminăm în cinci ani. Deci când a zis prostia aia că sunt plătit de Soros, de SRI, de nu ştiu cine, de Băsescu, eu i-am zis un adevăr, unul mic, îl ştim noi. (…) E stăpânul României, e şeful PSD, al Guvernului, are alte treburi decât să se certe cu mine”, a afirmat Victor Ponta.
O discuție va viza și afirmațiile unor parlamentari PSD privind homosexualii. Liviu Dragnea le-a transmis colegilor că PSD ester un partid tolerant.”Le spun tuturor şi o să discut mai apăsat cu ei la Sinaia, poate aerul de munte o să le facă bine a toţi şi o să le dea să aibă capacitatea de înţelegere mai mare a cea ce înseamnă PSD şi a ceea ce înseamnă viziune PSD”, spunea Dragnea despre afirmațiile publice ale senatorului Ioan Deneș, care declarase, în cadrul unei conferinţe de presă, că persoanele de acelaşi sex nu au voie să se ţină de mână pe stradă dacă nu scrie în vreo lege acest lucru.
Printre subiectele care vor fi dezbătute în ședința conducerii PSD se află și evaluarea făcută şefilor Parchetului general şi DNA de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care nu a fost invitat să participe la ședință.