De la Comandamentul central de iarna din Ministerul Transporturilor, locul unde se semnaleaza si intarzierile, am aflat ca toate trenurile au plecat din Gara de Nord, ieri dimineata, la orele stabilite. Nimeni nu a stiut ce s-a intamplat intre 7 si 8 dimineata, cand nici un tren nu s-a clintit din Gara de Nord. Reprezentantii CFR Calatori au spus ca e problema celor de la Infrastructura, care ,,gestioneaza,, problemele tehnice care apar in trafic. Directorul adjunct al CFR SA a refuzat sa ne dea vreo explicatie. Pana la urma, Biroul de presa al Ministerului Transporturilor ne-a informat ca trenul prezidential a venit in dimineata zilei de ieri in Gara Baneasa, dar fara legatura cu intarzierile semnalate in Gara de Nord.

 
 

Urmărește-ne pe Google News