Conductorul în vârstă de 36 de ani avea probleme cu stomacul și de aceea a fugit urgent toaletă. El a lipsit de la comanda trenului aproximativ trei minute pentru a folosi toaleta dintr-un vagon de pasageri, potrivit JR Central.

În acest timp, el i-a predat conducerea trenului de mare viteză unui asistent-controlor care nu avea permis de conducere, potrivit presei locale.

Din fericire, incidentul nu a afectat călătoria, dar compania feroviară l-a reclamat pe conductor autorităților și a prezentat scuze călătorilor.

Compania de căi ferate din Japonia Centrală a precizat că incidentul a avut loc duminică dimineață, 16 mai, în timp ce trenul circula în regiunea centrală Shizuoka.

Regulile companiei prevăd că, dacă un conductor se simte rău, trebuie să contacteze centrul de comandă. De asemenea, li se permite să ceară unui controlor să preia comenzile, dar numai dacă acesta are permis de conducere.

Căile ferate din Japonia sunt renumite pentru standardele lor ridicate de siguranță, iar accidentele feroviare sunt rare. Ultimul incident major s-a întâmplat în 2005, când un tren a deraiat în orașul Amagasaki din vestul țării. 107 persoane au murit atunci.

„A fost un act extrem de nepotrivit. Ne cerem scuze”, a transmis un oficial.

Shinkansen, care este rețeaua feroviară a trenurilor de mare viteză din Japonia, nu a înregistrat niciun accident în istoria sa de 57 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News