Premiera a fost deschisă cu o conferință de presă, la care au participat protagoniștii și membrii echipei de producție, respectiv: Alexander Nanau, Antoaneta Opriș, Bianca Oana, Mihai Grecea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Razvan Luțac, Camelia Roiu, Vlad Voiculescu, Tedy, Narcis și Mihaela Hogea.

Iată principalele declarații din cadrul conferinței de presă:

Alexader Nanau despre cum a început să realizeze filmul:

Am început vorbescu cu HBO despre realizarea acestui film, Colectiv, pentru că o întreagă națiune a înțeles că acest fenomen, corupția, ucide oameni și nu este vorba doar de bani.

Am început să ne gândim cum putem spune această poveste despre ce se întâmplă.

În același timp, Cătălin a început să investigheze ce s-a întâmplat cu victimele și cu sistemul medical. Așa că i-am abordat și i-am întrebat dacă este posibil să le filmăm investigația.

Cătălin a fost sceptic la început, dar după o vreme a început să aibă încredere în mine și m-a sunat și mi-a spus că are ceva.

Mi-a spus să vin, să filmez pentru că are ceva, dar nu mi-a spus despre ce era vorba. Așa că am început să filmez orbește în investigație.

Iar până să apucăm să ne dăm seama ce se întâmplă, eram prinși deja în acest vortex în care filmam această rețea de corupție care ieșea la suprafață.

Cătălin Tolontan despre cum a intrat în acest proiect:

În primele săptămâni eram ostili acestei idei. Nu este doar neobișnuit, dar este ciudat să ai pe cineva tot timpul în redacție. O redacție trebuie să fie un loc în care lucrezi aproape în secret în fiecare zi.

Este unul dintre motivele pentru care acestui film îi
lipsesc unele lucruri. Pentru că nu am avut încredere în ei la început.

Apoi am ajuns să lucrăm împreună. Am avut zile în care aveam perioade întunecate, în care le spuneam pur și simplu să plece, pentru că nu mai suportam să-i avem alături. Apoi se întorceau și reluam munca.

Suntem doar niște jurnaliști obișnuiți care lucrează în fiecare zi la fel ca toți ceilalți jurnaliști din lume. Dar vedem acest film ca unul al întregii mass-media românești.

Mihai Grecea:

Colaborator artistic al lui Alexander pentru acest film, dar și un supraviețuitor al incendiului. Eram prieten cu membrii trupei și am mers acolo să filmez concertul, pentru că era important pentru ei. Așa că am filmat din interior.

După ce am ieșit din spital, m-am întâlnit din nou cu Alexander
și am început să lucrăm împreună.

Această muncă a fost și un fel de psihoterapie pentru mine. Întâlnind pe alții implicați, m-a ajutat să îmi înving demonii.

Teddy Ursuleanu:

La comemorarea a 5 luni de Colectiv, l-am cunoscut pe Mihai și pe Alexander. Mi-au spus ce vor să facă și am început să colaborăm. Relația a fot una de prietenie, mi-au spus doar să nu le vorbesc direct și să nu mă uit în cameră. Apoi următoarele etape au fost cele de recuperare ale mele. M-au urmat în Scoția unde am făcut proteza bionică și alte etape de recuperare.

Vlad Voiculescu:

Când a izbucnit incendiul din Colectiv, eram un bancher în
Viena și îmi dedicam timpul liber aducând medicamente pentru pacienți bolnavi
de cancer din România.

După concediu, am fost voluntar lucrând cu medici germani care au venit în România pentru a vedea pacienții.

După aceea s-a schimbat guvernul, am devenit ministru al
Sănătății în mai, iar la câteva săptămâni după aceea Alexander și Mihai au
venit la mine în birou și m-au întrebat dacă pot să filmeze ceea ce fac ca
ministru.

Incendiul de la Colectiv mi-a schimbat viața. Și cred că a
fost un punct de cotitură pentru întreaga țară.

La început nu m-a încântat idea de a avea mereu pe cineva are mă urmărește, dar apoi m-am gândit că lipsa transparenței este una dintre cele mai mari probleme pe care le avem în România. Apoi, m-am gândit la experiența de după incendiu și unul dintre motivele pentru care pacienții nu au ajuns la spitalele din vestul Europei a fost că autoritățile publice au mințit cu privire la capacitățile de tratare în România.

Unul dintre jurnaliștii prezenți în sală a întrebat câți oameni au murit sau mor efectiv din cauza corupției și cum poate fi stopat acest fenomen:

Alexander Nanau:E complicat să răspund la asta, dar pot să vă dau exemplul lui Alex Hogea. El nu era în stare gravă. Dar autoritățile nu l-au lăsat să fie transferat în Viena, unde Vlad a aranjat să fie primit. Dacă ar fi fost transferat, ar fi supraviețuit.

Cea mai mare minciună a fost când autoritățile române au
intrat în panică și brusc au început să transfere pe toată lumea. Dar nu au
scris în documentele de transfer că pacienții sunt deja infectați. Iar
spitalele care i-au primit i-au ținut în continuare pe antibiotic, iar alții au
căutat soluția corectă, iar în acest proces de găsire a aceluiași tratament,
mulți au murit.

Teddy era în același salon cu Alex, într-o stare mult mai
gravă, dar ea a supraviețuit pentru că au găsit coctailul perfect pentru ea mai
repede.

Tolontan: Este greu să faci o asemănare între care este granița dintre
corupție și incompetență. Avem și o lipsă de cunoaștere în spitalele noastre.

Alexander Nanau:O aveți în Italia, în Austria, o veți avea în Germania, în Franța.
Echipa de producție era din mai multe țări. Și pe măsură ce lucram fiecare
ne-am dat seama că sunt probleme.

Nu știu cum putem scăpa de corupție, depinde de fiecare
dintre noi. Să participăm la procesul democratic.

Trebuie să avem încredere în jurnaliștii noștri.

A fost unul dintre obiectivele mele. Să înțeleg echilibrul dintre jurnalism și societate. Cum funcționează împreună. Cum pot jurnaliștii, dacă nu sunt susținuți de societate, cum se pot lupta cu autoritățile. Ei prezintă adevărul, apoi un politician iese și spune că este ”fake news”. Și este o problemă în toată lumea.

Tolontan: Un exemplu concret este că acest biocid diluat este folosit și în Bulgaria. Iar trupele noastre, care sunt trupe NATO, îl folosesc în Irak și Afganistan. Luptă alături de trupe americane, britanice și germane și folosesc acest tip de biocid diluat.

Nanau: România, ca parte de misiune NATO, folosesc în misiunile lor Hexi Pharma.

Tolontan: Și dacă ești un medic acolo, folosești ce primești.

Narcis Hogea:

„Din punctul meu de vedere, toți cei 64 de îngeri de la Colectiv s-au dus din cauza corupției”, a spus Hogea printre lacrimi.

”Dacă nu era corupție, nu avea loc acel concert în acea sală improprie.

27 au murit acolo, dar ceilalți 37 puteau fi salvați. Din punctul meu de vedere toți cei 64 au murit din cauza corupției.

În 27 noiembrie când Alexandru a plecat la cer mi-am propus
două lucruri: Să fac ceva în numele lui și să spun lumii întregi povestea prin
care am trecut noi, povestea lui, pentru ca acest lucru să nu se mai repete.

Este motivul pentru care apar în acest film, motivul pentru care de patru ani încerc să-i fac pe alții că conștientizeze care sunt problemele și să luptăm cu ele pentru ca tragedia prin care trecem noi să nu se repete, nu dorim niciunei familii să treacă prin ceea ce trecem noi”, a mai spus tatăl lui Alex.


Înainte de proiecția filmulului la Festivalul de la Veneția, regizorul Alexander Nanau, supraviețuitori ai tragediei, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu și jurnaliștii Gazeta Sporturilor, cei care au realizat investigația de după tragedia din Colectiv, susțin o conferință de presă.

Românii din Italia au șansa să vadă primii filmul regizat de
care are două proiecții cu public la Veneția, pe 4 și 5 septembrie.

Imediat după această premieră, documentarul se mută la Festivalul de Film de la Toronto, unde va fi proiectat în cadrul secțiunii Documentare. În Canada, proiecțiile sunt programate pe 6, 8 și 12 septembrie.

Când au loc proiecțiile la cele două festivale de film:

VENEȚIA

  • 4 septembrie (miercuri), Sala Grande, 14.30
  • 5 septembrie (joi), Sala Perla 2, 17.30

TORONTO

  • 6 septembrie (vineri), Scotiabank hall
  • 8 septembrie (duminică), Jackman Hall (AGO)
  • 12 septembrie (joi), Scotiabank hall

Fotografii: Benedetta Bressani

Urmărește-ne pe Google News