Șoferul de ocazie a
relatat ce oameni a întâlnit, poveștile lor de viață, părțile
bune dar și neajunsurile în „meseria” pe care și-a ales-o,
după serviciul de zi cu zi.
„Oamenii m-au întrebat întotdeauna cât câștig conducând mașina pentru Uber și Lyft, așa că am decis să țin socoteala tuturor banilor care mi-au intrat în buzunar într-o săptămână, chiar și mărunțișul, a spus șoferul, citat de Business Insider.
Rezultatul final a
fost de 257 de dolari pentru mai puțin de 14 ore de muncă, adică
aproximativ 19 dolari pe oră, a spus acesta.
„Acum un an m-am
gândit să mă înscriu pentru a deveni șofer Uber și Lyft, și
părea ca un job prea frumos pentru a fi adevărat- flexibil, în
care să poți lucra când vrei, fără ore minime lucrate, uniformă
sau un șef mânios. După mai multe luni în care am condus pentru
cele două companii, pot zice că nu e prea frumos pentru a fi
adevărat. Să fi șofer partener e un mod nemaipomenit de a te
adapta într-o economie dinamică. Când le spun oamenilor că sunt
șofer Uber și Lyft în timpul liber, mai toți mă întreabă:
Merită? ” a povestit șoferul american Clarke Bowman.
„Cred că da,
merită” a concluzionat el. „De exemplu, într-o săptămână
din septembrie am ținut socoteala tuturor banilor pe care i-am
câștigat conducând pentru ambele companii și am ajuns la suma de
257 de dolari pentru mai puțin de 14 ore de muncă, respectiv 19
dolari pe oră” a mărturisit el.
Omul și-a amintit de momentele memorabile din timpul călătoriilor. Un pasager i-a cerut să încalce legea, iar o roată spartă l-a împiedicat să iasă pe traseu într-una din zilele aglomerate când ar fi putut să câștige 100 de dolari.
Luni, bacșișurile
au curs
Luni, după servici,
s-a urcat în mașină și a acceptat o cursă de la doi tipi care se
întorseseră de la muncă de pe un vapor. Pentru o cursă de cinci
minute, a fost plăcut surprins să vadă în aplicație că a primit
un bacșiș de 5 dolari, iar împreună cu prețul cursei, a câștigat
7.98 USD.
Cursele au venit
apoi una după alta, iar bacșișurile au început să curgă și
ele, câte un dolar, doi sau 3. De obicei făcea bani extra, dar nu
la fiecare cursă, dar atunci bacșișurile au fost binevenite,
pentru că traficul era foarte aglomerat. Ultimul primit a fost de 5
dolari și o apreciere de cinci stele în aplicație.
Două curse cu Uber
pentru 19.27 USD, trei cu Lyft pentru 21.68= 40.95. A lucrat o oră
și 58 de minute și a condus 37 de mile, reușind să ajungă acasă
pentru cină.
Marți, și-a scos logodnica în oraș și nu a lucrat, iar ăsta e marele avantaj: nici un șef nu te cheamă pentru că e mult de muncă, nici un coleg nu te roagă să-l înlocuiești, nu primești telefoane de la clienți sau furnizori – a spus el.
Miercurea „neagră”
Miercuri a fost o zi
agasantă, a stat mai mult peste program la serviciu și a început
cursele după 4.30 după amiaza. A primit o comandă prin Lyft de la
o femeie dar când a ajuns la adresă, un bărbat îi făcea semne.
„Se poate întâmpla
frecvent asta, dar nu-mi place, pentru că nu știu exact cine se
urcă în mașina mea. De ce nu au propriul lor cont, în aplicație,
au fost banați cumva, ascund ceva, care este oare motivul?” și-a
spus șoferul.
„Omul părea însă
de treabă așa că l-am luat cu mașina, a urcat în spate și s-a
pus căștile în urechi. Aplicația mi-a comunicat că vor fi două
opriri în timpul cursei. După 9 mile și 30 de minute mai târziu,
a oprit în fața unei grădinițe.
„Aha, poate femeia
care a dat comanda lucrează aici și el o ia cu mașina” și-a
imaginat șoferul.
Câteva minute mai
târziu, el a urcat în mașină cu un copil mic – nu avea nici scaun
special pentru el.„Nu am scaun pentru el, dar e ok, e chiar în
regulă” a spus el.
„Nu, nu e deloc
ok, a spus șoferul pentru că nu e numai ilegal să conduci în
Florida cu un copil mic fără scaun special, dar sute de micuți mor
din cauza asta în accidente. Nu mă voi duce la pușcărie și nici
nu mă voi regăsi în aceste statistici”, și-a spus șoferul.
„Îmi pare rău,
dacă nu ai un scaun special pentru copil, nu te pot lua” i-a spus
atunci șoferul pasagerului.
„Nu, e în regulă,
ceilalți șoferi Uber mă iau tot timpul” a răspuns bărbatul.
Regulamentele
companiilor și legea nu ajută șoferii, spune Clarke, pentru că
regula e ca acei copii mai mici de cinci ani să circule cu scaun
special. „Cum însă poți sa-ți dai seama de vârstă, le ceri
buletinul? Pentru mine copilul avea clar 3-4 ani” a povestit în
continuare Clarke.
”Ia-mă sau dacă
nu… mi-a spus el atunci, dar am închis ușa și am plecat, iar
bărbatul alerga după mașină fără să-i pese de siguranța
copilului său. Am sunat la call-centerul Lyft și le-am relatat ce
s-a întâmplat, înainte ca el să facă plângere, și am fost
asigurat că se vor ocupa ei de tot” a mai relatat șoferul.
Următoare cursă a
fost cu o doamnă drăguță, cu care a vorbit tot drumul. Cursa avea
în aplicație două opriri. Prima: o grădiniță.
„O, nu, nu din
nou” și-a spus șoferul.
Femeia a revenit cu
un copilaș, numai că de data aceasta, era așezat într-un scaun
potrivit pentru el. „Am lăsat-o acasă în scurt timp, mi-a
mulțumit pentru amabilitate și a zis că o să-mi de bacșiș în
aplicație când ajunge sus. Printre șoferi circulă o glumă, căci
dacă cineva zice asta, de obicei nu se ține de cuvânt. Femeia și-a
ținut promisiunea și mi-a dat bacșiș 5 dolari” a mai spus
șoferul.
După alte câteva
curse scurte, a făcut 22,95 din cursele pentru Uber și 24,84 pentru
Lyft. Total 47,79, timp de lucru trei ore și 4 minute și un parcurs
de 50 de mile.
Joi, un bărbat l-a
rugat să-i arate cum să-i dea bacșiș
Joi a început
cursele la cinci și a luat un tip care i-a povestit despre cât de
frumos e să fi instalator. La final i-a mulțumit pentru cursă și
pentru aerul condiționat din mașină și i-a dat un bacșiș de 3
dolari.
Apoi a luat un
bărbat mai în vârstă pe distanță scurtă, care i-a spus că nu
mai poate conduce din cauza problemelor de sănătate. „Mi-a spus
să-mi trăiesc viața la maximum, fiecare zi ca și cum ar fi ultima
și s-a interesat de mașina pe care o conduceam, o Toyota Prius. Nu
prea le avea cu tehnologia, așa că i-am arătat câteva funcții
ale acesteia. La final mi-a mulțumit și mi-a dat telefonul,
spunându-mi să-l învăț cum să-mi dea bacșiș, pentru că..o
merit. Puțin mai târziu am primit 3 dolari” a relatat Clarke.
Apoi a primit o altă
comandă prin Lyft, dar a așteptat câteva minute și nimeni nu a
venit. A mai stat un pic și apoi a anulat cursa, primind de la Lyft
o compensație de 5 USD pentru anulare. După o cursă scurtă se
apropia ora cinei așa că s-a întors acasă.
Bilanțul: două
curse Uber 12.60 USD, două Lyft 17,69, total 30,19, timp de lucru o
oră și 19 minute și 24 de mile parcurse.
Vineri, seara în
care aplicația Uber i-a dat bătăi de cap
„Vineri a fost o
seară interesantă” și-a continuat povestea șoferul. „În acea
zi m-am întrebat dacă aplicația Uber chiar funcționează. Mi-a
făcut o groază de probleme, am restartat și telefonul de două
ori, ba chiar am dezinstalat-o și reinstalat-o. De la 6 și până
la 9.26, nu am primit nici o comandă pe Uber. Însă, din fericire,
există Lyft” a mai povestit șoferul. După câțiva oameni pe
care i-a dus acasă sau i-a scos în oraș în diferite baruri, a
primit în final o cursă prin Uber.
„Era o tipă, Liz,
dar cursa a devenit dificilă din cauza aglomerației. Când am ajuns
la locul de preluare, Liz nu era. Un al șofer claxona, un polițist
mi-a făcut semn să plec. Am așteptat mai bine de cinci minute apoi
am anulat cursa. Numai că de data asta n-am primit taxa de anulare,
iar un reprezentant de la relații cu clienții mi-a spus că nu am
așteptat cele cinci minute. Nu m-am certat cu el” a mai spus
șoferul.
Următoarea cursă a
fost mai lungă, o femeie și tatăl ei, care i-a povestit că este
un chirurg pensionar care a lucrat în camera de gardă. I-a povestit
fel și fel de întâmplări, iar la final i-a pus 15 USD în mână.
„Începuse ploaia și eu am condus cu grijă, iar el mi-a mulțumit
pentru asta. O cursă de 43 de dolari și un bacșiș de 15 dolari-
Frumos!
„Eram la 50 de
mile de casă, se făcuse aproape 11 noaptea așa că am pus ambele
aplicații pe destination mode. În această situație, sistemul îți
trimite doar comenzile care pică pe ruta ta de întoarcere, setarea
pe care șoferii o activează spre casă. Înainte, Lyft te lăsa să
activezi destination mode de șase ori pe zi, dar acum nu mai merge
decât de două ori. După jumătate de oră de mers pe autostradă,
am primit mesajul. „Ne pare rău, ați fost delogat din destination
mode. Am activat funcția din nou, și după 13 minute m-a scos din
nou. Uber nu mi-a dezactivat funcția, așa că am mai luat o cursă
scurtă spre casă”
Bilanțul: Două curse Uber 68.28 USD, 8 Lyft 40,66 – total 108.94, timp de lucru 5 ore 44 minute, distanță 140 de mile.
Sâmbătă, binișor,
duminică- dezastru
Sâmbătă, a făcut
29,50 dolari pentru o oră și 40 de minute, dimineața, dar duminica
a fost un adevărat dezastru. „Am cheltuit 430 de dolari și n-am
avut nici un pasager. Am luat un cui în cauciuc și l-am înlocuit,
dar din motive de siguranță, m-am gândit să le schimb pe toate”
și-a încheiat povestea șoferul.