După ce a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce încerca să ademenească o fată, care era de fapt ziarist în misiune, l-am confruntat la telefon. Bogdan Giuseppe spune că în ultimul an s-a întâlnit cu peste o sută de fete.
Se consideră victima unei conspirații “progresist-marxiste”
Dosarul în care este inculpat se judecă de trei ani, el este în stare de libertate, iar controlul judiciar nu îl oprește din a face noi victime.
Bogdan Giuseppe susține că este victima unei conspirații “progresist-marxiste”, că toate fetele care susțin că au fost violate îi sunt “prietene” și că nu a obligat pe nimeni să întrețină relații sexuale cu el.
În dosar, procurorii îl acuză pe Giuseppe că dădea anunțuri fictive de angajare, apoi le trimitea pe fete pentru un test de medicina muncii la un cabinet medical, care era, de fapt, propriul său cabinet de psiholog. Aici, Bogdan Giuseppe le oferea o pastilă pentru un presupus test antidoping, apoi, potrivit acuzațiilor de la dosar, spunea că este și medic ginecolog pentru a le convinge pe victime să se dezbrace, moment în care, potrivit procurorilor, le abuza și le filma pe ascuns.
30 de minute de minciună și intimidare
De-a lungul celor 30 de minute pe care le-am petrecut la telefon, Bogdan Giuseppe a mințit, a încercat să mă intimideze, să-mi explice că “presa funcționează ilegal” și să se folosească de terminologie ca să nu răspundă la întrebări – spre exemplu, a susținut că nu a forțat pe nimeni să întrețină relații sexuale cu el. Ceea ce este neadevărat, pentru că, potrivit probelor de la dosar, pe cele mai multe dintre victime le droga, iar apoi le viola.
Când droghezi pe cineva ca să-l controlezi și să-l abuzezi, îi blochezi accesul la consens, nu mai poate fi vorba de respectarea libertății personale.
“Eu nu am constrâns, nu am obligat, nu am forțat, nu am amenințat”
În continuare, vă redăm conversația cu Bogdan Giuseppe:
Reporter: Ați ademenit fete la dumneavoastră în cabinet să le drogați și să le violați. Trei ani mai târziu faceți același lucru în același loc, folosind alte tipuri de anunțuri de angajare. Cum comentați această afirmație?
Bogdan Giuseppe: Falsă.
– Cu câte fete de pe publi24 v-ați întâlnit?
– Cu niciuna.
– Domnule Giuseppe, știu din surse sigure că în acest moment mințiți.
– Sursele acelea sigure sunt din Libertatea progresist-marxistă – că știu cine sunteți. Vă rog să aduceți persoana care spune că a fost la mine. La mine în cabinet nu a intrat nicio persoană. M-am întâlnit cu astfel de persoane în oraș, am stat de vorbă cu ele și nu m-am întâlnit cu niciuna.
– Cu câte fete v-ați întâlnit în ultimul an pentru colaborarea de asistentă personală?
– Aaa, peste o sută.
– Peste o sută de fete cu care v-ați întâlnit în ultimul an pentru colaborarea în domeniul ezoteric?
– Da.
– Ok, și niciuna nu a ajuns la dumneavoastră în cabinet?
– Nu.
– Cum așa? Niciuna din cele peste o sută de fete nu a fost suficient de aptă pentru această colaborare?
– Având în vedere că este vorba de o cercetare științifică, îmi iau libertatea, la fel ca titlul ziarului dumneavoastră, doar că eu îmi iau libertatea în întregime, de-a publica acest studiu în momentul în care consider că am eșantionul bine stabilit și datele rezultate conduc spre premisa formulată de mine sau contrazic premisa formulată de mine. Simplu!
– În ce domeniu este cercetarea științifică?
– Sociologie. Că psihologie nu am voie.
Ademenirea, la același cabinet din Giulești, 217
– Dar le-ați chemat pe vreuna dintre fete pe Giulești, 217?
– Nu, le-am spus unde este locația, nu le-am chemat.
– Nu le-ați chemat să înceapă colaborarea?
– Nu, domnule, sub nicio formă.
– Sub nicio formă, sunteți sigur?
– Numai puțin, eu am spus lucrul acesta, dar în momentul în care m-au sunat și mi-au spus să vină, eu am spus nu.
Bogdan Giuseppe minte când face această afirmație. Pe colega noastră, Venera Dimulescu, dar și pe altă fată cu care am vorbit, le-a chemat, după interviul de colaborare, în “cabinetul” în care a violat zeci de fete – Giulești, 217.
– 31 de fete mint când susțin că au fost violate de dumneavoastră?
– Nu știu dacă 31, s-ar putea să fie mai multe, domnule.
– Și eu cred că s-ar putea să fie mai multe. Dar cel puțin 31 de fete mint?
– Da, domnule. Da, da, da.
“Toate acele persoane sunt prietenele mele, domnule”
– De cât timp postați pe net că aveți nevoie de asistente personale?
– Nu, nu, nu, uite, eu postez în felul următor pe net: că-mi doresc o colaborare, nu că am nevoie, nu că angajez…
– Haideți să nu ne blocăm în terminologie, colaborare, cum vreți dumneavoastră.
– Eu nu am forțat vreodată pe cineva și-n momentul în care persoana respectivă și-a dat acceptul, eu am spus: nu mai doresc acea colaborare.
– De unde știți că și-a dat acceptul?
– Din moment ce mă caută și-mi spun că doresc să vină la mine.
– Cum anume și-au dat acceptul fetele să întrețină relații sexuale cu dumneavoastră?
– Deci, domnule, ce știi dumneata din acel dosar, cu privire la întreținerea relațiilor sexuale – toate acele persoane sunt prietenele mele. Deci toate acele persoane sunt prietenele mele, domnule. Eu nu am constrâns, nu am obligat, nu am forțat, nu am amenințat.
– Domnule Giuseppe, faptul că nu ați constrâns fizic o persoană să întrețineți relații sexuale cu ea nu înseamnă că și-a dat consimțământul.
– Ce vorbești, domnule!?
– Adică, dacă eu chem la mine o fată și-i dau să bea până nu mai știe de ea și întrețin relații sexuale cu ea pentru că nu este în stare nici să accepte, nici să refuze – ăla se numește viol. Înțelegeți?
– Bun. Corect.
– Este adevărat că lucrați la Ministerul Afacerilor Externe?
– Nu comentez acest aspect.
– De ce?
– Că nu vreau.
– Lucrați sau nu acolo?
– Am zis că nu comentez acest aspect.
– Atunci de ce le spuneți fetelor că lucrați la Ministerul Afacerilor Externe și că puteți să le găsiți joburi bine plătite acolo?
– Fals.
– E fals? Sunteți sigur?
– Vorbești din cărți, nu știu de unde vorbești.
– Eu v-am auzit pe dumneavoastră spunând asta la diverse interviuri de colaborare. V-am auzit spunând că o să căutați pentru respectiva persoană un loc de muncă în Ministerul Afacerilor Externe. V-am auzit cu vocea dumneavoastră și cu cuvintele dumneavoastră.
– Nu aveți cum, domnule.
Inculpatul minte din nou. Din înregistrarea pe care o avem cu acesta, se aude clar când îi propune colegei noastre un loc de muncă la Ministerul Afacerilor Externe, motivând că el lucrează acolo și poate să o ajute. Această minciună are scopul de a o impresiona pe victimă și de a o atrage în capcana lui.
“Cu ce am pus eu în primejdie viața, integritatea, siguranța unei persoane?”
– De ce le chemați pe unele dintre fete la Măgura, lângă Buzău?
– Nu le chem. Le propun.
– Cum vreți dumneavoastră. De ce?
– Această activitate nu are de-a face cu partea de psihologie. Această activitate are de-a face cu partea de ezoterism. Ceea ce nu cred că este interzis. Zona aceea este recunoscută de către Japonia, nu de către mine sau de către Congo, ca fiind a treia zonă energetică a Pământului. Nu văd ce anomalie produc eu că invit pe cineva într-o excursie la Măgura sau în zona Buzăului.
– Pot să vă explic: dumneavoastră sunteți judecat pentru 31 de infracțiuni de viol, 23 de infracțiuni de agresiune sexuală…
– Sunteți în eroare, domnule.
– Sigur că sunt. Să chemați o fată în pustietate sună puțin suspect.
– Dumneata ai fost vreodată la Măgura?
– Da.
– Și ce pustietate e acolo? La mănăstire e pustietate? Ce e câmp acolo? Du-te acolo și vezi că nu e nicio pustietate.
– Nu există doi kilometri pătrați fără niciun om la Măgura?
– Cu ce am pus eu în primejdie viața, integritatea, siguranța unei persoane pentru faptul că i-am propus să meargă Măgura?
– Asta știți doar dumneavoastră.
– [Râde] Dumneata induci un factor de risc gratuit.
– Nu e gratuit, având în vedere ce scrie în dosar despre dumneavoastră.
Recunoaște că e sub control judiciar: “De două ori pe săptămână mă găsiți la Secția 20 de Poliție”
– Domnule Giuseppe, în ce constă controlul judiciar care vă este impus?
– Nu am voie să desfășor activitatea de psihologie. Și de psihoterapeut.
– Atât?
– Nu am voie să mă întâlnesc cu persoane din dosar, mi se pare normal, nu am voie să desfășor activități în domeniul psihologiei și nu fac lucrul ăsta.
– Trebuie să mergeți la secția de poliție de care aparțineți și să semnați că sunteți în oraș?
– Da, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, mă găsiți la Secția 20 de Poliție și semnez că am luat la cunoștință despre faptul că sunt sub control judiciar.
– Aveți voie să părăsiți orașul?
– Da. Nu am voie să părăsesc țara, dar nu sunt interesat să părăsesc țara.
– Considerați că sunteți nevinovat?
– Eu știu ce am făcut, dumneata nu știi cum să faci să acoperi un grup infracțional organizat compus din polițist, procuror, judecător ce au dat curs instigării a 90 de presupuse victime. Ei au creat starea de victimă. Succes cu propaganda!
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!