Potrivit proiectului de lege, „fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe perioada de maximum 6 luni.

Sancțiunea va fi aplicată printr-o Hotărâre a Consiliului Local, deoarece în prezent nu este prevăzut în nicio lege cine sancționează primarul în cazul unui conflict de interese.

Inițiatorii afirmă că, având în vedere că Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor prevede că fapta deputatului sau senatorului de a încălca legislația în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară, mutatis mutandis, considerând că aceste dispoziții ar trebui preluate și în legea privind statutul aleșilor locali.

”Atât deputații și senatorii cât și aleșii locali sunt aleși de popor, exercitând un mandat de reprezentare”, se mai menționează în expunerea de motive.

 
 

Urmărește-ne pe Google News