Un război fără învingători
„Acest război de șapte ani a lăsat în urmă o tragedie umană colosală. Din considerație pentru cei rămași în viață, este momentul să încheiem acest conflict devastator. Nu există învingători clari în această recurgere fără sens la o soluție militară. În schimb, este clar cine are de pierdut, acesta este poporul sirian „, crede Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi.
Luna aceasta se împlinesc șapte ani de la izbucnirea unuia dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie. După cel de-al Doilea Război Mondial, conflicul civil sirian a provocat cea mai mare criză a refugiaților Potrivit unui comunicat emis de Agenția ONU pentru Refugiați, 6,1 milioane de oameni au fost forțați să plece din casele lor și alţi 5,6 milioane au căutat adăpost în țările vecine. Datele strânse de UNHCR mai arată că 69% dintre sirieni sunt nevoiți să trăiască într-o sărăcie cruntă.
„Ponderea familiilor care cheltuiesc mai mult de jumătate din venitul lor anual pe produse alimentare a crescut la 90%, în timp ce prețurile la alimente sunt în medie opt ori mai mari decât cele din perioada anterioară crizei. Aproximativ 5,6 milioane de persoane trăiesc în condiții care le pun viața în pericol din punct de vedere al siguranței, drepturilor fundamentale sau standardelor de viață și au nevoie de asistență umanitară urgentă”, se arată în informarea ONU.
43% din cei 1,7 milioane de refugiați sirieni de vârstă școlară nu merg la școală. Milioane de refugiați sirieni care trăiesc în afara granițelor nu speră că se vor întoarce curând acasă. „În condițiile în care luptele din anumite părți ale Siriei sunt la fel de puternice ca în trecut, refugiații sunt, în mod evident, încă prea înspăimântați pentru ca să se întoarcă”, a spus Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați.
Citeşte şi:
VIDEO/ Un economist cu 26 de invenții a dat în judecată Guvernul pentru că ”a sărăcit România”
Cum vede presa internațională anunțul întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-un
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro