Barbatii din Europa de Est traiesc cu sapte ani mai putin decat cei din Occident, iar femeile, cu cinci ani si jumatate, a declarat, pentru Mediafax, Martin McKee, director adjunct al Scolii Europene de Sanatate, cu ocazia celui de al treilea seminar anual „Sanatatea si extinderea”, organizat la Bruxelles de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), impreuna cu un concern farmaceutic american.
Potrivit expertilor, numarul europenilor care mor inainte de a implini 65 de ani este de doua ori mai mare in centrul si estul continentului decat in vest, iar 70% dintre femei decedeaza la fel de devreme, comparativ cu cele din UE, a mai spus McKee.
Cele mai multe decese survin unor afectiuni cardiace, cancerului la stomac, tuberculozei sau accidentelor suferite in copilarie, dar majoritatea bolilor au principala cauza alimentatia saraca in fructe si in legume, dar bogata in grasimi, precum si consumul ridicat de alcool si de tutun.
Incidenta cirozei este extrem de ridicata in Ungaria, Slovenia si in Romania, iar numarul fumatorilor printre barbatii din Europa Centrala si de Est este mult mai mare decat in Vest, a adaugat McKee.

 
 

Urmărește-ne pe Google News