Foto: Inquam Photos / George Călin

UPDATE 17.30: Liviu Dragnea face declarații la finalul ședinței CEx, în care au fost excluși din partid Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu.

UPDATE 16.30: Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu au fost excluși din PSD cu 53 de voturi pentru și 9 împotrivă. Cei doi au anunțat că vor contesta decizia.

„E o greșeală majoră. (…) Cred că partidul se îndreaptă către o direcție greșită. Rămâne timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau nu”, a declarat Țuțuianu, după excluderea sa din partid.

Acesta consideră decizia ca fiind una nedreaptă, care sancţionează un delict de opinie.

„Bineînţeles că vom face o contestaţie, pentru că este o execuţie publică fără niciun sens. Nu ni s-a adus niciun fel de argument decât elucubraţii, afirmaţii fără niciun fel de temei, am devenit pe nepusă masă şi trădătorii partidului, şi oamenii care negociau pe ascuns cu altcineva. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta, în opinia altora”, a declarat Marian Neacşu, care susţine că la baza deciziei au stat nişte „motivaţii aiuritoare”, a spus Ţuţuianu.

„După 20 de ani, s-au găsit niște colegi să spună că n-am servit corespunzător interesele acestui partid”, a mai declarat acesta.

Şi vicepremierul Paul Stănescu susţine că PSD a făcut „o mare greşeală” prin decizia de excludere a senatorului Adrian Ţuţuianu şi a secretarului general al partidului Marian Neacşu.

„Cred că partidul a făcut o mare greşeală astăzi, poate cea mai mare greşeală pe care a făcut-o conducerea partidului astăzi. Eu sunt lângă doi colegi care au muncit în acest partid, care au merite deosebite. Niciodată nu au avut o acţiune împotriva Partidului Social Democrat şi, de aceea, eu chiar sunt lângă ei şi consider că e o mare greşeală”, a afirmat Stănescu.

El a făcut această declaraţie alături de Adrian Ţuţuianu şi de Marian Neacşu, care au părăsit şedinţa Comitetului Executiv al PSD, în care s-a decis excluderea, înainte de finalizarea acesteia. Întrebat dacă se aşteaptă să fie următoarea „victimă” la viitoarea şedinţă a Comitetului Executiv, Stănescu a replicat: „Nu am nicio problemă”.

UPDATE 13.20 Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan a cerut, în şedinţa CExN excluderea din partid a doi mari „grei”: vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu şi secretarul general Marian Neacşu, doi dintre contestatarii liderului PSD Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a declarat, înaintea Comitetului Executiv Naţional, că urmează o şedinţă „neplăcută”.

Liderul PSD spune că va propune să se încheie perioada în care ”colegi de partid au uneltit, au negociat, pentru ca Guvernul PSD să pice”.

Contestatarii din PSD s-au prezentat, luni, la şedinţa conducerii PSD în care se ia în discuţie excluderea din partid a mai multor lideri importanţi.

Unii social-democraţi vor sancţionarea lui Adrian Ţuţuianu, dar şi a lui Ion Mocioalcă şi Marian Neacşu, câţiva dintre cei care au cerut demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului.

Robert Negoiţă şi Dumitru Buzatu au spus, la rândul lor, că nu doresc excluderea din partid a colegilor care au altă opinie. „Din câte ştiam, delictul de opinie nu se sancţionează”, a afirmat Negoiţă.

UPDATE 11:20 Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns la biroul său. Întrebat dacă vor fi excluderi din partid, Dragnea a spus: „Tot ce e posibil”.

UPDATE 10:00 Apropiații lui Liviu Dragnea s-au strâns, aseară, în biroul șefului PSD din Parlament, pentru a-și pune la punct strategia pentru ședința de azi. Potrivit surselor din PSD, s-au cerut mai multe sancțiuni pentru social-democrații ostili lui Liviu Dragnea, pe lista neagră fiind și Marcel Ciolacu, și Ion Mocioalcă, dar discuția informală dintre liderii apropiați conducerii s-a finalizat cu o concluzie: excluderea lui Marian Neacșu și a lui Adrian Țuțuianu.

Sancțiuni pentru puciști

Conducerea extinsă a PSD se reunește la București pentru un nou scandal. Apropiații lui Liviu Dragnea cer excluderea lui Adrian Țuțuianu, Gabriela Firea și a altor membri ostili conducerii.

„Eu voi cere clarificări domnului Ţuţuianu legat de acele înregistrări şi ce a vorbit el despre mine. Probabil şi alţi colegi vor cere clarificări. Numai coleg cu domnul Ţuţuianu nu mă mai consider după ce am auzit că a spus despre noi toţi. Lucrurile trebuie tranşate”, a mai precizat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

El s-a referit la scrisoarea transmisă de contestatarii lui Liviu Dragnea, care nu mai reprezintă poziţia unitară a PSD, după ce au trimis scrisori „de sorginte #rezist” şi au spus că fac parte dintr-un partid de „maimuţe”.

Clarificări cere și Florin Iordache, unul dintre oamenii de încredere al lui Liviu Dragnea.

„E anormal ca o serie de colegi să iasă în spaţiul public, să critice, să nu fie de acord cu puncte de vedere ale Guvernului, ale partidului. Dacă hotărăsc ceva şi prin vot majoritatea există şi dacă într-o organizaţie de partid se decid printr-un vot al majorităţii anumite chestiuni, cei care nu se supun votului, atunci mai bine ne despărţim decât să continuăm scandalul”, a spus Florin Iordache, la un post de televiziune.

Mai vehement a fost liderul PSD Maramureș. Gabriel Zetea a punctat faptul că unii preşedinţi de organizaţii judeţene cer „vehement” excluderea din partid a vicepreşedintelui Adrian Ţuţuianu pentru „declaraţii nelalocul lor”.

Strategia puciștilor

Liviu Dragnea s-a asigurat că vocile contestatare vor fi mai puține în ședința de luni.

În primul rând, Gabriela Firea nu va participa, fiind plecată într-o deplasare oficială în Madrid, iar premierul Viorica Dăncilă este în turneu în Orientul Mijlociu.

Deși tabăra anti-Dragnea nu s-a evidențiat foarte vocal în ultima perioadă, liderii PSD au dus negocieri paralele cu deputații partidului. Aproape 50 de parlamentari, în frunte cu Mihai Tudose, Marcel Ciolacu și Gabriel Petrea, ar urma să voteze o eventuală moțiune de cenzură a Opoziției, astfel încât să pice Guvernul, potrivit unor surse din PSD.

Nehotărâții fac, însă, apel la calm. Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a precizat, pentru Mediafax, că dezaprobă „lichidarea” vocilor critice, făcând referire la Adrian Țuțuianu.


CITEȘTE ȘI:

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Directorul medical al Spitalului Militar din Constanța a uitat două foarfeci de 16 cm în burta unei paciente de 61 de ani!

 
 

Urmărește-ne pe Google News