„Ministrul maghiar de Interne a dat o declaraţie presei şi, întrebat ce se va întâmpla cu aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a prezentat mai multe variante. Ministrul maghiar nu a spus, în niciun caz, că România şi Bulgaria nu vor adera, ci a prezentat mai multe scenarii”, a spus Korodi pentru Mediafax.
Ora 11.09 Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi amânată faţă de data stabilită, 31 martie 2011, a indicat ministrul ungar de interne Sandor Pinter, a cărui ţară a preluat la 1 ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.
Potrivit unei declaraţii a lui Pinter, zarurile ar fi deja aruncate şi ambele ţări trebuie să mai îndeplinească „unele sarcini”, motiv pentru care nu pot accede în spaţiul Schengen în această primăvară.
Acesta spune că ar trebui ca „până în luna iunie să fie clar ce sarcini mai trebuie să îndeplinească România şi Bulgaria”, după care cel mai apropiat termen ce poate intra în discuţie pentru aderare este luna octombrie.
Citeşte şi: Traian Băsescu: „Îmi asum responsabilitatea eşecului aderării României la Spaţiul Schengen”