În discursul său, Daniel Suciu a evocat faptul că a probat disponibilitatea la dialog cu colegii din partid. ”La 28 de ani am fost cel mai tânăr lider de grup al unor consilieri județeni într-un județ condus autoritar, pe atunci, de PDL. Cu neîncredere am fost privit și atunci când am fost ales lider de grup la Camera Deputaților, dar am avut ușa deschisă pentru toată lumea”, a spus Suciu.
Acesta a evocat apoi proiectul Codului Administrativ pe care l-a promovat în Guvern, concomitent cu o trimitere la faptul că oponenetul său, Eugen Teodorovici, a renunțat la candidatura la postul de președinte executiv, dar apoi s-a răzgândit.
”Mi-am asumat candidatura și nu m-am răzgândit ala cum mi-am asumat să vorbesc despre Codul adminsitrativ și mi-am asumat să intru în Guvern cu memorandumul pentru descentralizare”, a spus Suciu.
Și Teodorovici s-a adresat direct primarilor aflați în sală. ”Colegii primari mă știu fie că vin la mine, fie că ne vedeam în teritoriu (…) Întodeauna sprijinul este la Finanțe. Ce vrea fiecare ministru este dorință, ce vrea premierul și ministrul de Finanțe e putință”, a spus Teodorovici.
Acesta a evocat rezultatele în domeniul absorbției fondurilor europene pe care le-a avut în timpul guvernului Ponta, când a fixat obiectivul unei absorbții de minim 80%.
”Când am fost adus în Guvern am bănuit pentru care motiv, dar mi-am spus că este o șansă pe care pot să o fructific. În 2012 sunt convins că au spus ‘dacă nu face l-am ras, dacă nu, putem vinde noi aceste rezultate ”, a spus Teodorovici.
El a mai vorbit și de angajamentul luat în Guvern privind găsirea resurselor financiare pentru aplicarea Legii pensiilor. ”De ea depinde șansa la o viață mai bună pentru milioane de oameni, fapt pentru care am spus că este obligația mea să găsesc resursele financiare pentru aplicarea ei”, a conchis Teodorovici.