600 de delegați vor stabili cine face parte din echipa de conducere a USR. Pe lângă cei 60 de delegați din oficiu și alți 39 care sunt cei care ocupă diferite funcții de conducere în forurile naționale, 561 de delegați au fost stabiliți de filiale în funcție de rezultatele obținute la ultimele alegeri.

Cel mai mare număr de delegați îl are Timișul, organizație care a beneficiat de victoria lui Dominic Fritz pentru un nou mandat de primar al Timișoarei, dar și de un rezultat bun la județ, după ce ADU l-a avut candidat pe Alin Nica. Inclusiv fostul președinte Cătălin Drulă e tot deputat de Timiș.

34 de delegați trimite această filială la Congresul USR, potrivit listei de delegați intrate în posesia Libertatea. De altfel, Dominic Fritz este pe lista USR Echilibru.

A doua organizație ca număr de delegați este USR Brașov, care are 26 de reprezentanți în urma rezultatelor de la ultimele alegeri. Allen Coliban, primar în funcția al Brașovului, dar care nu a fost reales, este și el pe lista USR Echilibru.

A treia organizație ca număr de voturi e USR Cluj, cu 24 de persoane. Cu toate acestea, USR Cluj a avut un mare regres în ceea ce privește voturile, față de 2019 și 2020. Organizația e condusă de Oana Murariu, care candidează tot pe USR Echilibru.

Peste 20 de delegați mai au USR Sector 3 (21 de delegați), USR Sector 6 (20 de delegați), USR Constanța (21 de delegați) și USR Iași (22 de delegați), potrivit documentului consultat de reporterul Libertatea.

Organizația din care face parte Elena Lasconi, președinta aleasă, adică USR Argeș, are 18 delegați, însă liderul acesteia, Ionuț Moșteanu, e pe o altă listă, adică USR Unit. Județul Bacău, unde a fost reales Lucian Stanciu Viziteu (de pe lista USR Reconstrucție), are 16 delegați.

24 de noi membri pentru Biroul Național

Biroul Naţional este organismul executiv al USR. Forul este compus din 25 de membri, din care 24 de membri sunt aleși de Congresul USR, iar președintele USR este membru de drept al Biroului Național. Numărul membrilor include şi vicepreşedintii aleşi conform statutului.

Vicepreşedinti ai biroului național sunt primii candidaţi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la Congresul USR. Alegerile pentru biroul național vor avea loc pe principiul proporționalității.

Candidații la aceste foruri pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferențial pe liste cu mai multi candidați). Fiecare candidat se va înscrie într-o singură listă, individuală sau colectivă. Locurile vor fi repartizate proporțional listelor, în funcție de numărul de voturi obținute de fiecare listă.

Citeşte și: Elena Lasconi e oficial candidata USR la președinția României: apel către partidele de dreapta și liderul PNL Nicolae Ciucă pentru susținere împotriva PSD

 
 

Urmărește-ne pe Google News