Guvernul a confirmat informația printr-un comunicat de presă în care susține că Dăncilă a primit o vizită a delegației americane condusă de Devin Nunes, președintele Comitetului Permanent pentru Informații din Camera Reprezentanților a SUA. Potrivit sursei citate, printre subiectele de discuție s-au numărat ”dimensiunea economică a parteneriatului strategic”, securitatea regională și extinderea Organizației pentru cooperare și Dezvoltare Economică.

Întâlnirea dintre americani și Viorica Dăncilă are loc la doar 4 zile după reprimarea violentă a protestelor de stradă.

Totodată, Tom Rogan, unul dintre cei mai cunoscuți analiști conservatori din SUA, sugerează că România ar trebui sancționată, la fel ca Rusia, din cauza politicienilor corupți.

Rogan, care a lucrat ca analist la BBC, Sky News, CNN și Guardian, printre altele, susține în cel mai recent editorial, publicat în săptămânalul Washington Examiner, că SUA ar trebui să aplice sancțiuni României.

Titlul materialului este următorul: ‘E vremea să facem curat în România cu sancţiuni (şi să lovim şi în influenţa lui Putin).

Statele Unite ar trebui să recunoscă că în România există o criză a domniei legii şi să sancţioneze politicienii români despre care se ştie că sunt corupţi. O astfel de acţiune ar reprezenta un pas măsurat care ar arăta că suntem alături de români în demersul lor de a cere o democraţie mai onestă.

„Nevoia este reală. Confruntaţi cu recenta revocare a unui procuror anti-corupţie, zeci de mii de cetăţeni au ieşit în stradă ca să ceară schimbare. Unul dintre principalele motive de îngrijorare este revocarea Laurei Codruţa Kovesi în iulie. Un procuror tânăr şi energic, care şi-a căpătat faima lovind în sistemul bine întărit al clasei cleptocratice, Kovesi a amenintat vechea ordine a nepotirsmului şi corupţiei. […] Acum, că a plecat, cleptocraţii şi-au recăpătat încrederea în sine, scrie Rogan.

El mai arată că SUA ar trebui să susțină presiunile care deja există din partea Uniunii Europene și să fie alături de români.

‘Nu e vorba doar de moralitate. )…) Poziţia geostrategică a României o face un aliat NATO important. O face, de asemenea, să fie vulnerabilă în mod special la reţelele cleptocratice folosite de Vladimir Putin pentru a îşi extinde influenţa, a adăugat Rogan.

Analistul conservator continuă și scrie că ‘orice fel de sancţiuni împotriva României trebuie clar ţintite.

‘Relaţiile comerciale SUA-România fiind limitate, (…) sancţiunile SUA trebuie să vizeze clar demnitarii corupţi. Astfel s-ar atrage atenţia guvernului României, evitând însă o escaladare inutilă. În schimb, SUA ar căpăta pârghiie pentru a face România să asculte cererile cetăţenilor săi şi, în cel mai bun caz, să o repună în funcţie pe Kovesi, afirmă analistul.


CITEȘTE ȘI: Ivan Patzaichin a strâns 3.000 de lei pentru copiii din Sfântu Gheorghe, „vânzând” cafea!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News