Adam Schiff, democrat de California, a declarat că nu există “nicio bază” pentru acuzaţiile lui Trump, potrivit căruia predecesorul său, Barack Obama, ar fi interceptat ilegal comunicaţiile din Trump Tower.
“Mă îngrijorează profund că preşedintele ar face o astfel de acuzaţie fără nicio bază”, a spus el.
La rândul său, preşedintele Comisiei, republicanul de California Devin Nunes, a subliniat: “Nu cred că a existat o interceptare propriu-zisă a Trump Tower.
La începutul lunii martie, Donald Trump l-a acuzat pe predecesorul său că i-a interceptat conversațiile din Trump Tower.
„Trebuie să decizi dacă iei tweet-urile literal şi, dacă da, atunci în mod clar preşedintele a greşit”, a explicat Nunes, referindu-se la mesajele publicate de Trump pe Twitter pe 4 martie.
El a precizat că, în următoarele săptămâni, va avea loc o audiere publică în acest dosar, iar Schiff a anunţat că membrii Comisiei vor întreba oficiali din Departamentul de Justiţie dacă au văzut “vreo dovadă care să susţină afirmaţia preşedintelui”.
La 4 martie, într-o serie de mesaje pe Twitter, Donald Trump l-a acuzat pe Barack Obama că a dispus interceptarea convorbirilor sale telefonice înainte de alegerile de la 8 noiembrie.
„Cât de jos s-a coborât președintele Obama să îmi intercepteze telefoanele în timpul foarte sacrului proces electoral. Asta e Nixon/Watergate”, a comentat Trump.
Acuzațiile sale au ridicat semne de întrebare, deoarece în calitate de președinte Donald Trump are acces la informații clasificate care ar fi putut veni în sprijinul afirmațiilor sale.
Citește și:
- FBI respinge acuzaţiile lui Trump privind interceptările ordonate de Obama
- Trump îl acuză pe Obama că i-a pus telefoanele „sub ascultare” înainte de alegerile prezidențiale
- Reacția lui Obama, după ce Trump l-a acuzat că i-a pus telefoanele „sub ascultare” înainte de alegerile prezidențiale
- Acuzațiile lui Donald Trump privind interceptările, analizate în Congres
- Stephen King îl ironizează pe Donald Trump pe tema acuzațiilor de spionaj
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!