„Biroul Executiv a luat decizia de a declanșa procedurile de alegeri în PNL. Data stabilită pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegați va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii partidului, înseamnă alegerea conducerii PNL la toate nivelurile”, a anunțat Ludovic Orban, marți, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Parlament.
Președintele PNL a anunțat că în cadrul ședinței Biroului Executiv a fost stabilit calendarul pentru viitoarele alegeri.
„În perioada 1-15 iunie vor avea loc Adunările Generale ale organizațiilor locale care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie-10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri, la care se vor alegere conducerile județene ale PNL. Între data de 10 august și data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres”, a mai precizat Ludovic Orban.
Întrebat dacă evenimentul va avea loc la interior, acesta a spus:
„Noi vom organiza congresul în funcție de situația epidemiologică. Vom cere pentru participanții la toate adunările publice care se vor organiza să fie vaccinați sau să aibă testul la zi. Dacă nu ne va permite reglementarea aferentă stării de alertă să ne organizăm în interior, ne vom organiza în aer liber”.
De asemenea, toate detaliile tehnice vor fi aprobate în cadrul Consiliului Național al PNL, care va avea loc duminică, a mai punctat Ludovic Orban.
Până acum, doar Ludovic Orban și-a anunțat public candidatura, el dorind un nou mandat de președinte al PNL.
„Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toți colegii mei și care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în fața colegilor mei cu un proiect pe următorii patru ani, care să permită Partidului Național Liberal să realizeze pentru România tot ceea ce a promis”, spunea Ludovic Orban la mijlocul lunii mai într-o conferință de presă susținută la Sălaj.
În lupta pentru șefia PNL s-a vehiculat și numele premierului Florin Cîțu, însă acesta a evitat să spună în mod public dacă va candida sau nu împotriva lui Ludovic Orban la congresul din toamnă.
„S-a anunțat săptămâna trecută că va fi un congres. Este loc pentru toată lumea, toți avem loc.(…) Nu am stabilit acest lucru în acest moment. Bineînțeles că voi candida la o funcție ”, a spus premierul, marți, în cadrul unui interviu la Radio Guerrilla.