„Mă bucur enorm să fiu astăzi, aici, alături de cea mai puternică echipă pe care PSD a construit-o pentru a dezvolta România. PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, în rândul economiilor dezvoltate şi al democraţiilor consolidate. Sunt aici pentru că eu cred că împreună cu Marcel, împreună cu Sorin, împreună cu Mihai împreună cu voi toţi, colegii aflaţi aici în această sală vom obţine în acest an cea mai importantă victorie din ultimii 20 de ani. Suntem cu toţii aici alături de Marcel Ciolacu, viitorul preşedinte al României”, a transmis Daniel Băluţă.

El a mai afirmat că adversarii politici s-au hrănit cu ură şi i-au bombardat pe români cu mesaje negative. 

„Ani zile am fost atacaţi, iar adversarii noştri politici s-au hrănit cu ură bombardându-i zilnic pe români cu mesaje negative, care i-au gonit din ţară ori i-au manipulat în folos electoral. Iar noi am răspuns aşa cum un partid responsabil să cuvine să acţioneze în interesul cetăţenilor săi, mai mulţi bani europeni pentru România, mai mulţi kilometri de autostradă, oraşe mai curate, agricultură mai performantă, investiţii masive în economie şi sprijinul pentru antreprenorul român. Prin administraţie eficientă, aşa cum am demonstrat că se poate în sectorul 4, românii pot să se bucure de o viaţă mai bună şi la ei acasă. În doar câţiva ani, cu peste 3,5 miliarde de euro, mobilizând fonduri europene, naţionale şi locale, am arătat cum sectorul 4 se poate transforma din săracul dormitor al Capitalei într-o adevărată capitală”, a declarat primarul sectorului 4.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

dinamo_forever_77   •   26.08.2024, 13:10

Asta este maxima secolului!!! Nu a zilei, a saptamanii, a lunii sau a anului......a secolului. De aceea nu avem o autostrada de la un capat la altul a tarii de peste 34 de ani.....pentru ca psd si pnl.....cele mai nenorocite partide din ROmania.

MariaLu   •   25.08.2024, 20:31

PSD este partidul care ne tine de 34 ani la coada Europei, PSD este partidul care mentine judetele din sud si din Moldova in saracie, minciuna si izolare, PSD este partidul care a contribuit enorm ca milioane de romani sa fie scarbiti de tara asta, de institutii si de politicieni sa plece definitiv din Romania, PSD este partidul care sigur nu va face reforme nepopulare in tara, nu ma face o adevarata eficientizare de institutii, nu se va implica in a dezvolta in Romania niste regiuni puternice economic , nu va contribui la dezvoltarea si createrea reala a economiei si a nivelului economic al românilor, PSD ne va tine la coada Europei in continuare. Ciuma rosie este cea mai rea si cea mai greu de ucis buruiana din aceasta tara!

gigiladrea   •   24.08.2024, 12:47

stim de 34 de ani ca mafia psd atinge si isi depaseste in permanenta propriile recorduri de obraznicie, minciuni ordinare si nesimtire dupa ce a distrus 80 - 90% din economie in primii 7 ani de dupa 89, a distrus tara si nivelul de trai al intregii populatii cu inflatia astronomica de 2 si 3 cifre din primii 17 ani de dupa 89 si ne tine si acum in cea mai crunta mizerie cu cele mai mici bugete in procente din pib din ue ptr educatie, sanatate, politie, justitie, asigurari sociale, pensii, etc - tot - de 34 de ani la distante uriase de toate celealte tari care aloca incomparabil mai mult ptr orice

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI