O comisie a Congresului Statelor Unite susține că fostul preşedinte american Donald Trump şi susţinătorii săi au încălcat legea cu scopul de a inversa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, a informat și AFP, preluată de Agerpres.
Comisia însărcinată cu anchetarea revoltei de la Capitoliu nu a ajuns încă la concluzia finală, ancheta este în curs de desfășurare, dar a comunicat că are deja suficiente elemente pentru a „conchide cu bună credinţă că preşedintele şi personalul său de campanie s-au angajat într-o complicitate infracţională cu scopul de a înşela Statele Unite”.
Congresmenii participanţi la anchetă au redactat documentul ca urmare a unei citaţii judiciare pentru accesul la documentele avocatului John Eastman, unul dintre aliaţii lui Trump. Concret, un memoriu al lui Eastman descria modul în care vicepreşedintele de atunci al SUA, Mike Pence, ar fi putut împiedica Congresul să valideze victoria în alegeri a actualului preşedinte Joe Biden. Până la urmă, Pence a refuzat să blocheze procedura normală a parlamentului american, pe 6 ianuarie 2021, ziua revoltei de la Capitoliu.
Comisia a apreciat însă că memoriul respectiv a constituit o încălcare a legislaţiei americane, care incriminează „conspiraţia pentru comiterea unei infracţiuni împotriva Statelor Unite sau pentru fraudarea Statelor Unite”.
Donald Trump, care în perioada respectivă utiliza frecvent Twitter, sugerase timp de câteva luni, înaintea alegerilor prezidențiale, că acestea ar putea fi falsificate. Pe 6 ianuarie 2021, chiar înainte ca susținătorii săi să ia cu asalt Capitoliul din Washington, Trump a susţinut la un miting din faţa Casei Albe că a avut loc o fraudă electorală şi le-a cerut celor prezenţi „să lupte”.
Senatul american l-a achitat pe Trump de acuzaţia de „incitare la insurecţie”, iar fostul preşedinte, acum în vârstă de 75 de ani, rămâne o figură dominantă în Partidul Republican şi lasă să se înţeleagă că ar putea candida din nou la preşedinţie, în 2024