Creșterea ponderii ECR în noul Parlament European se datorează înregimentării a 12 eurodeputați aleși, dintre care șase din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), trei francezi și câte unul din Bulgaria, Danemarca și Lituania. Astfel, ECR a ajuns la 83 de mandate în Parlamentul European, cu trei mai multe decât Renew.

Familiile politice europene desfăşoară în prezent negocieri intense pentru a atrage în propriile rânduri eurodeputaţi apropiaţi de ideologia lor din partide care nu au fost reprezentate în Parlamentul European în legislatura anterioară sau care nu aveau o afiliere la un grup politic, notează EFE.

Data-limită până la care acestea vor trebui să-şi definitiveze componenţa, pe baza căreia se va face distribuirea unor posturi, este 4 iulie. Aşadar ierarhia şi mărimea acestor grupuri încă se mai pot schimba.

Surse liberale afirmă că Renew va mai avea în zilele următoare un mandat, după alăturarea unui eurodeputat belgian care a părăsit PPE. În plus, Renew poartă negocieri cu trei eurodeputaţi germani, trei bulgari şi doi olandezi.

Pe de altă parte, premierul ungar Viktor Orban intenţionează să-şi afilieze partidul Fidesz grupului ECR. Fidesz a părăsit în 2021 PPE, din care era atunci ameninţat cu excluderea în contextul conflictului dintre Budapesta şi Bruxelles pe tema nerespectării statului de drept în Ungaria. Fidesz dispune de 11 mandate în viitorul Parlament European.

Impulsionate mai ales de Giorgia Meloni şi Marine Le Pen, partidele europene de extremă dreapta, naţionaliste sau eurosceptice au înregistrat un progres la alegerile europarlamentare, dar fără a reuşi schimbarea raporturilor de forţe în Parlamentul European, precizează EFE.

În urma rezultatelor bune obţinute la alegerile europene în ţări precum Italia, Franţa, Germania, Olanda, Austria sau Grecia, partidele suveraniste vor căuta totuşi să influenţeze mai mult politicile UE, mizând şi pe sprijinul altor circa 50 de eurodeputaţi de aceeaşi orientare, dar neafiliaţi vreunuia din cele două grupuri politice naţionaliste din Parlamentul European.

Aceste două grupuri, respectiv Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) şi Identitate şi Democraţie (ID), au totuşi divergenţe importante, cum ar fi poziţionarea faţă de susţinerea Ucrainei în fața agresiunii militare ruse. În grupul ECR regăsim în special partidul italian Fraţii Italiei, pe cel spaniol Vox şi Partidul Lege şi Justiţie (PiS) polonez, iar în grupul ID, formaţiunea italiană Liga şi cea franceză Adunarea Naţională (RN).

 
 

Urmărește-ne pe Google News