„Dacă alte măsuri importante au avut nevoie de referendum pentru a fi adoptate, solicităm ca şi Statutul minorităţilor, după ce va trece prin dezbatere publică, să fie adoptat doar prin referendum, după toate regulile acestui mod de consultare. Nu putem crea două categorii diferite de cetăţeni pentru că este anti-constituţional, după cum nu putem tranforma totul în monedă de schimb între PD-L şi UDMR. Dacă în urma unui referendum românii, de orice naţionalitate, vor dori să instituie forme specifice de recunoaştere a statutului minorităţilor, ne supunem judecăţii majorităţii, care are însă dreptul de a se proteja. În cazul în care parlamentarii vor da undă verde acestei legi, atunci îi vom cere preşedintelui Traian Băsescu să  nu promulge o astfel de lege, care nu face decât să creeze animozităţi între populaţia majoritară şi minorităţi”, a motivat Bogdan Diaconu.

Potrivit lui Diaconu, dacă nu se va respecta această solicitare, se va ajunge ca minoritarii să aibă mult mai multe drepturi decât cetăţenii majoritari.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro

Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO

„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO

Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro

Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro

Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI