„Când cineva vorbeşte de o ”reglementare diplomatică”, acesta propune de fapt ca Ucraina să dea curs ultimatumului dat de Rusia: să-şi dea teritoriile şi să-şi recunoască înfrângerea. Poporul ucrainean nu va fi niciodată de acord cu aceasta. Astfel încât am o rugăminte: nu mai propuneţi Ucrainei capitularea sub masca diplomaţiei!”, susţine Podoliak în mesajul său.

Rusia încearcă să-i determine pe partenerii Ucrainei să exercite presiuni asupra preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a accepta ultimatumul Federaţiei Ruse la masa negocierilor şi îngheţarea conflictului, a declarat Mihailo Podoliak într-un interviu acordat la sfârşitul lunii octombrie postului de televiziune german Welt.

Doar că îngheţarea conflictului înseamnă acordarea unui respiro Moscovei pentru a se pregăti de continuarea invaziei, a subliniat Podoliak, citat de Ukrinform.

Ultima rundă de negocieri a avut loc pe 29 martie

În prima etapă a conflictului, care a ajuns joi în cea de-a 253-a zi, Rusia şi Ucraina au avut patru runde de discuţii la nivel de delegaţii, dintre care ultima a fost la 29 martie în Turcia.

Acest proces a fost suspendat pentru că, potrivit Kievului, partea rusă nu venea cu nimic concret care să facă obiectul unor discuţii.

La 30 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin, într-un discurs privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est) -, a cerut Ucrainei să înceteze imediat focul şi să se aşeze la masa negocierilor, excluzând faptul că returnarea teritoriilor ucrainene ar putea constitui obiectul discuţiilor.

Preşedintele Volodimir Zelenski a răspuns că Ucraina doreşte să ajungă la un acord cu Federaţia Rusă, dar acest lucru este imposibil cu actualul preşedinte rus. „Nu ştie ce înseamnă demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, suntem pregătiţi pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte”, a subliniat Zelenski, citat de Unian.

La 4 octombrie, Zelenski a anunţat intrarea în vigoare a deciziei din 30 septembrie a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, care declară oficial „imposibilitatea de a purta negocieri cu Putin”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News