Oficialul de la Kiev a spus că exploziile din regiunea transnistreană arată că Federația Rusă pregătește „mari neplăceri” pentru Republica Moldova.

Oleksii Arestovici, care este considerat un ideolog militar al Administrației Zelenski, a precizat că Ucraina poate interveni în Republica Moldova doar după o solicitare oficială primită din partea autorităților de la Chișinău.

Pentru că Transnistria este totuși teritoriu care aparține oficial Moldovei. Dacă va fi cazul, noi putem rezolva problema transnistreană cât ai pocni din degete.

Oleksii Arestovici, conslier prezidențial:

Fără această solicitare, a precizat oficialul, „nici nu ne putem permite astfel de declarații”.

„Ei vor, de fapt, să se îndrepte spre Odesa”

El recomandă Chișinăului să solicite ajutorul Ucrainei și României. Arestovici a mai spus că românii și moldovenii sunt, de fapt, același popor. „Limba este sigur aceeași”, a subliniat oficialul ucrainean, adăugând că situația securitară din jurul Ucrainei s-a schimbat foarte mult în urma incidentelor din Transnistria.

Trebuie să înțelegem că pentru noi Moldova este un vecin apropiat și nu suntem indiferenți de soarta acesteia.

Oleksii Arestovici, conslier prezidențial:

Oleksii Arestovici a mai spus că Republica Moldova va avea probleme mari dacă militarii ruși și persoanele mobilizate din regiunea separatistă vor merge în ofensivă.

În același timp, oficialul ucrainean a pus sub semnul întrebării capacitatea Rusiei de a se descurca cu încă un front în afară de cel ucrainean.

„Considerăm că ei vor, de fapt, să se îndrepte spre Odesa”, a concluzionat Arestovici.  

Luni, 25 aprilie, autoritățile republicii separatiste transnistrene au reclamat că Serviciul de Securitate de la Tiraspol a fost atacat cu lansatoare de grenade.

O zi mai târziu, două antene de comunicaţie au fost puse la pământ în urma unor explozii ce au avut loc în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol. Tiraspolul a introdus, miercuri 26 aprilie, cod roșu de amenințare teroristă, a blocat toate examenele elevilor pentru acest an și a anulat parada militară din 9 mai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News