Mihai Ritivoiu, consilier PSD în Consiliul Județean
Timiș face, pe blogul său, o radiografie a situației în care a ajuns PSD, care
acum este ”la pământ”.
El constată că maşinăria infernală, mastodontul
armatelor de activişti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru
fiecare post în administraţie a devenit un club de gospodine şi de amatori, iar
”nava în derivă din vară e de fapt o balenă eşuată pe uscat”.
Consilierul PSD mai spune că prestaţia PSD din ultimii
doi ani îi evocă ultimul veac de declin al Imperiului Otoman, iar concluzia sa
este: ”Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078!”.
”PSD, eșuat
PSD e la pământ. Partidul meu se duce de râpă.
Maşinăria infernală, mastodontul armatelor de activişti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post în administraţie a devenit un club de gospodine şi de amatori.
Venea Pesedeul la putere, îi ştiai păcatele, nu puţine, dar măcar îţi făcea treabă. NATO, UE, regele reconciliat. Acum ne batem pentru locul 2”, scrie consilierul.
Acesta face o comparație între personajele pe care le promova PSD înainte (Adrian Năstase, Mircea Geoană, Ioan Rus) cu cele care s-au perindat recent la guvernare, precum ”marele vulcanizator” Dănuț Andrușcă. În aceste condiții, PSD e ”balenă eșuată pe uscat”.
În locul lui Năstase, Geoană, Rus, Puşcaş îi avem pe Andruşcă – Marele Vulcanizator – Ministru al Economiei şi pe Caraşol – electrician cu diplomă de studii falsificată – director Transelectrica. Nava în derivă din vară e de fapt o balenă eşuată pe uscat.
Mihai Ritivoiu:
”Păcatul originar s-a consumat de Crăciun în 2016, imediat după victorie. Un partid întreg i-a dat pe mână lui Liviu Dragnea cecul în alb al desemnarii premierului.
Ne-am trezit cu Sevil Shhaideh. Zero carismă, zero
anvergură politică, zero legături cu partidul. Şi cu bube-n cap.
Ne repliem cu Sorin Grindeanu, propunere corectă şi conformă, doar pentru a-l gâtui peste o lună cu Ordonanţa 13 şi a-l da jos peste şase cu moţiune împotriva propriului Guvern. De atunci, timpul nu a mai avut răbdare cu noi”, mai scrie Ritivoiu.
Ritivoiu: PSD- dictatură de partid, moșie națională teleormanizată
Alesul județean compară apoi situația PSD cu declinul Imperiului Otoman, ”o structură anacronică, depășită, umilită de rivali”, fără ”nicio sclipire”, cu ”oameni slab pregătiți”.
”Prestaţia din ultimii doi ani îmi evocă ultimul veac de declin al Imperiului Otoman. O structură anacronică, depăşită, umilită de rivali la fiecare ocazie, într-o disoluţie galopantă. Nicio sclipire, nicio viziune salvatoare. Oameni slab pregătiţi, fără reprezentativitate, promovaţi la cel mai înalt nivel”, scrie consilierul PSD.
Ritivoiu vorbește despre ”dictatura de partid”, cu ”unanimități pe bandă”, un PSD în care ”la cel mai mic scâncet, pac!- demiterea”, totul ”pe moșia națională teleormanizată”.
”Capcana în care am căzut a fost dictatura de partid cu parfum de consultare populară.
În loc să iei deciziile într-un Birou Naţional puternic şi reprezentativ, s-a preferat conducerea prin CEX, adică cu participarea tuturor preşedinţilor de filială.
Din care preşedinţi jumătate erau menţinuţi cu statut interimar, adică pasibili de schimbare în orice moment.
La cel mai mic scâncet, pac! – demiterea. Rezultatul? Unanimităţi pe bandă, fără dezbateri reale, cu consecinţe dezastruoase. Toată splendoarea epocii fanariote pe moşia naţională teleormanizată”, își continuă conslierul județean postarea.
Trimitere la Viorica Dăncilă: Avem nevoie de oameni care vorbesc limbi străine
”În consecinţă, mutări ce frizează absurdul la orice pas: o pui pe Ana Birchall la Justiţie, că e omul americanilor. Apoi o schimbi înaintea alegerilor, ţi-l ridici în cap pe Marele Licurici şi dai apă la moară opoziţiei.
Pentru că nu era de ajuns, o mai şi dai afară din partid înainte de turul doi, oferindu-i platformă să atace, sa denunţe, să se justifice. Logică de grădiniţă, validată în CEX”, scrie Ritivoiu.
Alesul PSD crede că partidului i-au ajuns cei șapte ani cât a stat la guvernare și are nevoie de oameni ”care vorbesc limbi străine”, cu trimitere clară la Viorica Dăncilă.
Am stat şapte ani la guvernare. Ajunge. Alternanţa-i sfântă, mai ales în fragede democraţii. O soluţie ar fi să intrăm în post, să ne purificăm, să ne curăţăm de oportunişti. Să începem o nouă construcţie. Avem şi oameni cu carte. Oameni cu şcoala făcută la zi, care vorbesc limbi străine.
Mihai Ritivoiu:
”Dăm drumul la Departamente, facem Guvern din Umbră, directori din umbră la nivel local. Ne alegem candidaţii din timp, cu unu-doi ani înainte. La Timişoara, candidatul PSD la Primărie se nominalizează cu o lună înainte de alegeri.
Ce să şi poţi face în aşa o perioadă scurtă? De 30 de
ani, marea noastră competiţie internă este cum să scapi de nominalizarea la
candidatura de primar al Timişoarei. Fugim toţi ca din gaură de şarpe, cine se
împiedică e prins, împachetat şi trimis să candideze.
Sau putem continua ca şi până acum. Să ne minţim singuri. Să facem greşeli, cum a fost rămânerea la guvernare după alegerile europarlamentare din mai. Caz în care cele două valuri de alegeri de la anul vor mătura ce-a mai rămas”, spune reprezentantul PSD.
Ritivoiu: ”Avem nevoie de un Tony Blair. Problema este că nu îl văd”
Consilierul județean consideră că PSD are nevoie de ”lideri noi, tineri, carismatici”, de ”un Tony Blair pentru a resuscita social-democrația română”, dar pe care nu îl găsește nicăieri în partid.
”Electoratul s-a schimbat, nu mai funcţioneaza strategiile door-to-door, cu responsabili pe străzi. Oamenii au astăzi nenumărate surse de informare, una mai manipulată ca alta. Activistul pesedist din fiecare scară de bloc, de pe fiecare stradă de la sat, este un concept depăşit.
E nevoie de lideri noi, tineri, carismatici. Avem nevoie de un Tony Blair, pentru a resuscita social-democraţia română. Problema mea este că nu îl văd. Îl caut în fiecare bărbat politic cu anvergură naţională şi nu îl găsesc”, continuă analiza lui Ritivoiu.
În final, alesul timișean compară PSD din România cu PSD-ul japonez, care a stat 59 de ani în opoziție, pentru că nu s-a reformat.
”Partidul Social-Democrat japonez a reprezentat cea mai mare forţă politică niponă de după razboi. A dat în 1947 primul premier al Japoniei postbelice. Forţat să plece de la guvernare în 1948, ca urmare a unui scandal de corupţie, revine la putere in 1996, după aproape 50 de ani, pentru a o pierde doi ani mai târziu. 59 de ani de opoziţie.
Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078!”, se încheie mesajul consilierului Ritivoiu.