Conform oficialilor ANI, Liviu Lupu, membru al Consiliului Local al Municipiului Brașov a participat la ședințele consiliului și a votat hotărârile prin care au fost aprobate bugetele locale pentru anii 2008, 2009, 2010, respectiv 2011. Astfel, „Lupu și-a creat indirect un folos material, semnând, pe durata exercitării mandatului de consilier local, mai multe contracte de prestări servicii cu consiliul local și cu instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, în valoare totală de 3.297.863,51 Lei, prin intermediul societăților comerciale cu capital privat la care acesta deține calitatea de asociat, iar soția calitatea de asociat și funcția de administrator”, se arată în comunicatul ANI. Conform legii, în cazul conflictului de interese dovedit, pedeapsa pleacă de la 5 luni şi ajunge până la 5 ani de carceră.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News